S-a dat startul la şcolarizarea copiilor de grădiniţă

0
474

Din ziua de 4 mai, a început procesul de înscriere şi reînscriere a copiilor în clasele de învăţământ preşcolar, unul care va avea finalitate pe 29 iulie. Aproximativ 5.000 de micuţi din Dolj vor aştepta deznodământul, dar foarte important este faptul că niciun prichindel nu va rămâne în afara sistemului educaţional.

 gradinitaMinisterul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene să asigure toate măsurile necesare şi să respecte  etapele  calendarului înscrierii în grădiniţă, până la data de 29 iulie 2016. „Vom urma ceea ce se stipulează în metodologie. Astfel, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani se derulează, succesiv, următoarele etape la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ: reînscrierea copiilor care frecventează unitatea de învăţământ preşcolar în cursul acestui an şi dorec să o urmeze şi în 2016/2017, respectiv înscrierea copiilor nou-veniţi . Reînscrierile se vor desfăşura în perioada 4-20 mai, iar înscrierile în două etape: 23 mai – 17 iunie, respectiv 27 iunie – 29 iulie.  La înscriere, prioritate vor avea copiii aflaţi în circumscripţie”, a precizat prof.  Mona Sună, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Un program bine stabilit

Orarul înscrierilor şi al reînscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat. Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare (copii de cinci ani), grupa mijlocie (copii de patru ani) şi grupa mică (cei de trei ani). În baza HG nr.1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi distribuiţi, în cea mai mică grupă, şi cei care au între doi şi trei ani. În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât cel al locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii generale de departajare (stabilite de către MENCS) şi criterii specifice (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de către Consiliul de Administraţie al acesteia şi avizate de Oficiul juridic al Onspectoratului Şcolar Judeţean, până pe 20 mai). Cererile respinse , fie ca urmare a opţiunilor insuficiente din fişa de înscriere, fie din cauza absenţei locurilor la unitatea de învăţământ dorită, vor putea fi redepuse şi aprobate în etapele imediat următoare sau în cea de ajustări, programată între 1 – 31 august.gradinita 1

Obligaţiile unităţilor de învăţământ

Conducerile unităţilor de învăţământ sunt obligate, pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, să afişeze, pentru toţi cei interesaţi, mai multe informaţii: capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată); numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare aferent anului şcolar 2016/2017 (pe grupe de vârstă – mică, mijlocie, mare); criteriile generale şi cele specifice pentru înscrierea minorilor; numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil. „Unităţile de învăţământ au obligaţia de a afişa, la loc vizibil, informaţiile privind statutul grădiniţei, respectiv dacă este acreditată, autorizată să funcţioneze provizoriu, cu atestat de calitate emis de Agenţiaa Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP). În premieră, comparativ cu anii anteriori, monitorizarea fluxului de reînscrieri şi înscrieri se va realiza informatizat, prin intermediul Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), dezvoltat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice”, a mai menţionat Mona Sună.