Pe 25 mai Piţi sună adunarea tricolorilor

0
349
Victor Piţurcă

Lotul echipei naţionale a României se va reuni pe 25 mai, la Centru de Fotbal de la Mogoşoaia în vederea partidelor amicale din deplasare cu selecţionatele Elveţiei şi Austriei. Selecţionerul Victor Piţurcă va anunţa numele jucătorilor convocaţi pentru stagiul de pregătire din Elveţia şi Austria, programat în perioada 27 mai – 6 iunie, după disputarea ultimei etape a ediţiei 2011-2012 a Ligii I. Plecarea primei reprezentative este programată la 27 mai, la ora 17.00. Pe 30 mai, de la ora 21.15, pe „Swissporarena” din Lucerna, este programată partida amicală Elveţia – România. A doua zi, selecţionata României va parcurge, cu autocarul, drumul de la Lucerna în Austria, la SPA Hotel Jagdhof din Neustift im Stubaital, unde este programată a doua parte a cantonamentului. Pe 5 iunie, pe stadionul Tivoli din Innsbruck, de la ora 21.30, va avea loc meciul amical Austria – România. Delegaţia României va decola spre Bucureşti la 6 iunie, la ora 11.00.