Fostul căpitan al Ştiinţei din anii 90, Silvian Cristescu (foto), spune că şefii fotbalului românesc ar trebui să facă toate eforturile pentru a nu lăsa un club precum Universitatea să dispară. Cristescu susţine că nu mai poate urmări partidele din Liga I, atâta timp cât Ştiinţa este dezafiliată. Deşi a evoluat pentru o perioadă în Ghencea, Cristescu afirmă că nu suportă Steaua din cauză că acolo evoluează mai mulţi ex-craioveni. „Cu toate că ştiţi foarte bine relaţia mea cu Mititelu, consider că Ştiinţa trebuie să revină în această vară în fotbalul românesc. Este dureros ca noi, cei care ne-am rupt picioarele pentru această echipă, să stăm şi să privim cum în oraşul Craiova nu se mai joacă fotbal de nivel înalt. Dacă mă mai uit la televizor la fotbal? Nu, în niciun caz, nu pot să văd meciuri de fotbal fără Craiova. Mai este un lucru: cei mai mulţi dintre jucătorii care au evoluat la Craiova sunt la Steaua şi eu nu suport Steaua. Le transmit celor care au putere de decizie să se gândească la binele Universităţii şi să o reprimească în fotbalul românesc. Această echipă a dat în decursul anilor nenumărate nume de marcă, atât fotbalului oltean, dar şi fotbalului românesc”, a spus Cristescu.
Ştiinţa revine fără Mititelu?
Universitatea Craiova va reveni cel mai probabil din vara aceasta în fotbalul românesc, însă fără Adrian Mititelu. Indezirabil la toate nivelurile, de la suporteri şi până la şefii fotbalului, acesta va fi îndepărtat, urmând ca Ştiinţa să revină în grija comunităţii locale. Astfel, la Adunarea Generală a FRF din 14 mai se va ratifica hotărârea luată anul trecut, prin care Universitatea va fi dezafiliată, însă imediat Mircea Sandu şi compania vor hotărî alocarea unui loc în liga secundă pentru oraşul Craiova, aşa cum s-a întâmplat cu Timişoara anul trecut, deşi Poli nu depusese actele de licenţă nici pentru eşalonul secund. „Poate că dacă Adunarea Generală nu ar fi luat decizia aceasta la datoriile pe care le are şi le-a avut Mititelu, nu era programată două etape, iar acum Ştiinta nu ar mai fi existat. Acum mai este o şansă, de care ar trebui să profite oamenii de bine din Craiova, pentru a reda viaţă acestei minunate echipe. Cred că noul campionat va prinde Ştiinţa în liga a doua, dar nu cred că tot cu Mititelu în frunte. Îmi doresc să revină Universitatea, dar, spre binele craiovenilor să revină fără acest individ. Primăria, alţi oameni de afaceri, că sunt destui în Craiova, trebuie să preia frâiele, că altfel cine ştie ce se poate întâmpla” a declarat Sandu. Echipa ar putea fi preluată de municipalitate şi se va numi tot Universitatea Craiova, problema palmaresului şi a culorilor fiind rezolvată în acelaşi timp, craiovenii neagrând altă denumire pentru formaţia-fanion a oraşului. Astfel, palmaresul va fi adjudecat în contul datoriilor la bugetul local şi de stat ale vechii societăţi, deţinute de Adrian Mititelu, acestea fiind şterse din moment ce brandul Ştiinţa este de interes şi utilitate publică, echipa fiind a craiovenilor. Unul dintre proiectele anunţate deja în campanie ale acestuia prevede construirea unui nou stadion chiar pe locul celui vechi. „La Craiova este un proiect amplu al autorităţilor, care include şi construirea unui nou stadion, de 22 de mii de locuri. Craiova revine în 2-3 ani în Liga 1. Palmaresul va fi preluat de la Finanţe” a împărtăşit o parte din planul revenirii Ştiinţei chiar unul dintre foştii patroni, Gigi Neţoiu. Pentru a se rezolva problema culorilor şi numelui se va apela şi la instituţia Universităţii, singura care poate decide dacă echipa de fotbal poate purta numele său.