Evreii din Craiova sărbătoresc Pesah-ul, una dintre cele mai importante sărbători pentru poporul evreiesc

0
3488

          În acest an, pe 5 aprilie, se sărbătorește Pesah-ul, una dintre cele mai importante sărbători pentru poporul evreiesc. În 2023, sărbătoarea cade pe 6 aprilie. De menționat că o zi în calendarul evreiesc începe în seara zilei precedente. Astfel, Pesah începe în seara zilei de 5 aprilie. Pesah se va încheia pe 12 aprilie în Israel și pe 13 aprilie în străinătate. Din a treia până în a șasea zi credincioșii pot ieși la muncă, dar nu se obișnuiește să muncească. Iar a șaptea și a opta zi sunt din nou zile de sărbătoare. Pesah se încheie cu rugăciune și cu consumul de mato și vin.

Paștele este o sărbătoare pe care o întâlnim atât la creștini, cât și la iudei. Creștinii prin Paște sărbătoresc Învierea lui Hristos, iar evreii eliberarea din robia egipteană. Spre deosebire de Paștele creștin care este prăznuit obligatoriu duminica, Pastele evreiesc poate fi sărbătorit în orice zi a  săptămânii.

Comunitatea Evreilor din Craiova va marca această sărbătoare mâine, când președintele Comunității, acad. Corneliu Sabetay, le va vorbi la Sinogogă, tuturor evreilor din Craiova, dar și altor invitați, despre semnificația acestei sărbători. Este deja o tradiție ca toți evreii din Oltenia și prietenii acestora să serbeze Paștele la Sinagoga din Craiova, în jurul acad. Corneliu Sabetay, sufletul acestei comunități, o personalitatea a Olteniei, care are capacitatea de a strânge oamenii în jurul său.

„După ceremoniile de la sinagogă, urmează în case Cina Pascală, numită Seder. Ea se desfăşoară după un ritual consacrat printr-o tradiţie foarte veche. În decursul Seder-ului se repovesteşte istoria evreilor care au plecat din Egipt pentru a-şi obţine libertatea. Această poveste se citeşte din Haggadah şi din scrierile rabinilor, care descriu exodul din Egipt”, a mai acad. Corneliu Sabetay.

Conform calendarului evreiesc, Pesah este sărbătorit în a 14-a zi a lunii Nisan. Aceasta este prima lună a anului biblic în calendarul evreiesc, care se întinde până în jurul lunii martie-aprilie a calculului gregorian. Pesah este sărbătorit timp de 7 zile în Israel și 8 zile în afara Israelului.

Pastele evreiesc (Pesah) s-a celebrat pentru prima oara chiar în seara ce a precedat iesirea din Egiptul în care evreii au fost robi timp de 430 de ani. Pentru această sărbătoare, evreii sacrifică un miel, perfect sănătos, între orele 15.00 și 17.00. Este fript în intregime și se consumă cu pâine nedospită și cu verdețuri amare. Sângele mielului simbolizează eliberarea de păcate, iar verdețurile amare – viața petrecută de israeliți în timpul robiei egiptene.