GCS : 310 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

0
609

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 310 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.935  de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.012.571 de lei.