Poate părea superfluă o discuţie despre câmpia doljeană în acest debut de primăvară, calică în precipitaţii, când atâtea şi atâtea teme incitante din teritoriul politicii reţin atenţia, unele bulversându-ne de-a dreptul. Indiferent de „malul” pe care ne aflăm. Dar câmpia Doljului, care contează prin ceea ce produce la nivelul ţării, nu ne poate rămâne indiferentă în niciun moment al anului. Şi se resimte deja văzând cu ochii, ne-au convins imagini concrete, cu porumbari înfloriţi, lanuri de grâu plecate voiniceşte la drum, dar şi culturi agricole de primăvară, abia înfiinţate, ce nu se încumetă să răsară, că lucrurile nu sunt deloc în regulă. Zilele trecute ministrul de resort, Petre Daea, se entuziasma, şi pe bună dreptate, că unul dintre obiectivele cele mai importante ale Politicii Agricole Comune (PAC) pentru care România a militat, a avut câştig de cauză în Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European, eliminându-se plafonarea obligatorie a subvenţiilor la unitatea de suprafaţă. S-a aprobat o convergenţă progresivă, prin care România este avantajată, după ce susţinuse – alături de alte 6 ţări – mărirea bugetului PAC, uniformizarea subvenţiilor, renunţarea la plafonarea acestora, printr-un document remis Comisiei Europene şi comisarului european pentru Agricultură, Phil Hogan. A fost o veste bună, din păcate trecută cu vederea. Suntem în toiul primăverii calendaristice şi regimul pluviometric, susţin meteorologii, este deficitar la nivelul întregii ţări, cantităţile de precipitaţii rămânând doar apropiate de cele normale pentru această perioadă. Încă nu se discută de oportunitatea pornirii sistemelor de irigaţii, deşi nu ar fi deloc devreme pentru o asemenea abordare. O colectivitate trează nu ar trebui să dispreţuiască evenimentele care o ţin trează. Bucuria nu e bucurie decât atunci când e întreagă. Îngrijorarea se mulţumeşte cu puţin. Încât multe dintre stările viitoare de spirit ale unei bune părţi a populaţiei doljene, depind de cum va fi vremea. Deocamdată, presimţim, că majoritatea dintre doljenii care trăiesc din truda pământului, doresc o ploaie îndestulătoare de primăvară, pentru că frumos e numai ce dă viaţă naturii. Suferinţa e urâtă. Umilinţa e urâtă. Frumoasă e numai viaţa care trebuie să învingă şi frumoşi sunt acum norii aducători de ploaie, aşteptaţi zi de zi, ca un semn distinctiv. Ca o promisiune a zilei de mâine. Teama de secetă e copleşitoare în câmpia Doljului. Dar despre aşa ceva nu este, deocamdată, timp de discuţii şi poate „nici nu interesează” precum temele anunţatului referendum, propus de preşedintele ţării. Deşi fiecare lucru, cu importanţa lui, mai mult sau mai puţin covârşitoare.
