Procuror-şef european: Parlamentul European – Consiliul European, niciun consens!

0
380

Parlamentul European şi Consiliul UE nu s-au înţeles nici în runda de negocieri de ieri asupra viitorului procuror-şef european, ajungându-se practic într-un blocaj. Teoretic mai este prevăzută o rundă de negociere la 10 aprilie. Procurorul-şef al parchetului european EPPO trebuie stabilit de comun acord între Parlament şi Consiliu, în discuţie aflându-se Laura Codruţa Kovesi şi francezul Jean Francois Bohnert. Parchetul european EPPO ar trebui să devină operaţional la sfârşitul anului 2020, considerat fiind o instituţie independentă, menită să investigheze infracţiunile împotriva bugetului UE (fraude, corupţie, fraudarea transfrontalieră a TVA în valori de peste 10 milioane euro). Îşi va avea sediul în Luxemburg, fiind compus din procurorul-şef şi un colegiu de procurori din toate ţările membre, 22 la număr. Aceştia vor coordona investigaţiile curente desfăşurate de procurorii delegaţi în fiecare ţară participantă. Consiliul UE a reiterat, joi, susţinerea sa pentru numirea francezului Jean Francois Bohnert în funcţia de procuror-şef, semnalând că negocierile ar putea fi transferate viitoarei legislaturi a Parlamentului European.