Sondaj CURS: USL, pe primul loc în preferinţele electoratului

0
397
Uniunea Social-Liberală

Uniunea Social-Liberală (USL) se află pe primul loc în opţiunile de vot la alegerile parlamentare, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, se arată într-un sondaj CURS transmis, ieri, de Agerpres. La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul României şi următoarele partide şi alianţe politice s-ar înscrie în competiţie, cu candidaţii cărui partid sau alianţă politică aţi vota?”, 59% din cei care au participat la sondaj au ales USL, 17% PDL, 8% ar vota cu Partidul Poporului, 5% cu UDMR, 5% cu PRM, 2% ar alege UNPR, 1 % PNŢCD si tot 1% PNG-CD. 2% din cei intervievaţi ar vota cu alte partide sau cu candidaţi independenţi. În total eşantion, 69% au exprimat o opţiune, iar 31% nu sunt hotărâţi, nu răspund sau nu votează.  Potrivit sondajului, în cadrul USL 57% din cei intervievaţi susţin PSD, 36% ar alege PNL şi 3% PC. 4% din respondenţi nu ştiu sau nu răspund. Sondajul mai arată că USL este perceput de 68% dintre respondenţi drept câştigător al viitoarelor alegeri generale. La întrebarea „Indiferent de opţiunile dvs. politice şi indiferent dacă aţi merge sau nu la vot, în opinia dvs. ce partid sau formaţiune politică ar câştiga alegerile parlamentare dacă acestea s-ar organiza duminica viitoare?”, 68% au răspuns USL, 14% au ales PDL, 4% Partidul Poporului şi 1% alte partide. 13% din cei intervievaţi nu ştiu sau nu răspund. Întrebarea nu se referă la intenţii de vot, ci la percepţii cu privire la posibilii câştigători ai alegerilor parlamentare. Lipsa încrederii în partidele şi oamenii politici autohtoni este principalul motiv datorită căruia unii respondenţi sunt nehotărâţi sau nu ar vota la alegerile parlamentare. La întrebarea „Care este principalul motiv pentru care sunteţi nehotărât sau nu aţi vota la alegerile parlamentare?”, 29% din cei care au răspuns sondajului au spus că din cauza lipsei de încredere în partide şi oameni politici. 10% au afirmat că nu au cu cine vota, 9% că politicienii nu fac nimic pentru oameni. 8% din cei intervievaţi au afirmat că principalul motiv îl reprezintă lipsa de informaţii privind candidaţii şi programele lor, iar 7% că actuala clasă politică este compromisă în totalitate. 7% din respondenţi spun că motivul pentru care sunt nehotărâţi sau nu ar vota este dezamăgirea faţă de politicieni şi partide, 2% nu sunt interesaţi de politică, iar 1% au indicat ca motiv alianţa PNL-PC-PSD. 26% din respondenţi nu ştiu sau nu răspund. În perioada 10-28 martie 2011, CURS a realizat un sondaj de opinie de tip omnibus, pe un eşantion de 1.104 respondenţi adulţi, reprezentativ la nivel naţional. Interviurile au fost de tipul faţă-în-faţă, la domiciliul respondenţilor. Marja teoretică de eroare a întregului eşantion este de +/-2,95% la un nivel de încredere de 95%.