Avansări la Permise

0
459

Mai mulţi agenţi de poliţie din cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Dolj au fost avansaţi recent la gradul de agenţi principali de poliţie. Dat fiind faptul că Serviciul se află în subordinea Instituţiei Prefectului, reprezentantul Guvernului a fost cel care a dat, ieri, citire dispoziţiilor emise în acest sens, felicitându-i pe poliţiştii proaspăt „gradaţi” Doina Cristina Pîrvulescu, Floriana Nastasie, Valentina Ileana Mihăilescu, Daniel Constantin Jianu, Cătălin Moţăţăeanu şi Adrian Podeanu. „Vă transmit felicitările mele pentru avansarea în grad, vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi şi sper că împreună vom realiza lucruri bune în continuare, astfel încât să îmbunătăţim în continuu activitatea Serviciului, iar rezultatele dumneavoastră să fie cele acceptate de toţi cei care vin cu solicitări în ceea ce priveşte eliberarea de permise”, le-a spus Nicolae Giugea. „Aveţi o mare responsabilitate, vedeţi ce s-a întâmplat în alte judeţe referitor la eliberarea de permise”, le-a atras atenţia prefectul, încheindu-şi optimist expunerea: „Noi nu am avut situaţii de genul acelora, sper să nu avem nici pe viitor”.