“Flutur a primit 70 de milioane euro după ce l-a trădat pe Blaga şi a trecut în barca lui Boc”

0
356
Gheorghe Flutur

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă că vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur, pe care l-a catalogat drept “un trădător notoriu”, ar fi primit 70 de milioane de euro pentru că l-a trădat pe Vasile Blaga şi a trecut în barca lui Emil Boc.  “Noi vom demonstra – avem un grup de lucru care vă va prezenta toate datele – cum banii Ministerului Dezvoltării Regionale ajung nu doar la PDL, ci la acei membri PDL care votează cu Boc şi cu Udrea. Săptămâna trecută, la momentul la care Gheorghe Flutur, un trădător notoriu – nu cred că a suprins pe cineva – a comis a nu-ştiu-câta trădare din cariera lui politică şi a trecut din barca lui Blaga în barca lui Boc, a primit 70 de milioane de euro a doua zi. Nu are bani pentru profesori, dar a primit el la drumuri judeţene ca să îşi pună jumătate în buzunar din ei”, a susţinut Ponta. El a adăugat că USL va demonstra şi va prezenta cifre referitoare la modul în care banii din fondul de rezervă al premierului Emil Boc au fost direcţionaţi pentru interesele pedeliştilor care vor vota la Congresul PDL din mai cu Emil Boc. „Avem martori, primari PSD, PNL, PC, cărora li s-a spus că nu vă semnează doamna Udrea acordul de co-finanţare pe fonduri euoropene decât dacă semnează acordul de trecere la PDL anul viitor”, a mai susţinut Victor Ponta.