“U” Craiova, 3 puncte şi atât la Ploieşti

0
1336

La a cincea tentativă, Neagoe a obţinut prima victorie în deplasare ca antrenor al Universităţii Craiova. Cu chiu, cu vai, cu VAR, la limită, dar a smuls-o. Contra echipei care încasase 5 goluri de la CFR şi Botoşani şi 4 la FCSB, Universitatea s-a chinuit, dar a izbândit. Craiova nu etalase un joc elaborat, atractiv, pe terenuri de calitate, aşa că nimeni nu aştepta vreo demonstraţie de forţă pe izlazul de la Ploieşti. Contrar aşezării de pe foaie, unde a apărut într-un 4-2-4 extrem de ofensiv, Craiova n-a avut rol de primadonă în faţa unei formaţii debusolate, dar care a îndrăznit, văzând că se poate, că i se permite. Practic, oltenii au arătat ceva numai în prelungirile primei reprize, când Ivan a marcat pentru a şasea oară în 2023, iar Işfan putea face 2-0, dar a ratat singur cu portarul. Scăpată de VAR de un gol care i-ar fi complicat rău de tot partida, Ştiinţa a speculat timpul suplimentar al primei reprize şi s-a apropiat în clasament de Rapid, cu care, probabil, va da lupta pentru locul 4. Un loc 4 care ar însemna baraj pentru Conference League, dar numai în cazul în care CFR Cluj câştigă Cupa României. Repriza secundă a fost un supliciu, greu de urmărit, iar pe final alb-albaştrii au tremurat serios pentru victorie, având emoţii mari la orice minge care le-a survolat careul. Baiaram a avut şi el ocazii să-l liniştească pe Neagoe, dar a fost superficial la finalizare. Jocul Craiovei varianta 2023 nu e de savurat, e digerat cu dificultate, provoacă mai multă suferinţă şi iritare, decât plăcere. Mihai Rotaru ne transmite că “preferăm să tragem un cartuș în gol anul ăsta, dar să fim o echipă așezată și cu șanse reale pentru titlu anul viitor”. Să avem pardon, domnule “acţionar minoritar”, dar cu evoluţii precum cele de anul acesta şi fără cel puţin doi mijlocaşi de valoare, nu se poate pregăti decât play-out-ul campionatului viitor.

Petrolul Ploieşti – Universitatea Craiova 0-1 A marcat: Ivan 45+3.

Petrolul Ploieşti: Vâlceanu –  Papp, Meijers, Mathaus – Doua, Dumitriu (Budescu 64), Seto, Jair Tavares, Ţicu – Irobiso, Grozav (M. Bratu 80). Antrenor: Florin Pârvu

Universitatea Craiova: L. Popescu 6 – Vătăjelu 6, Zajkov 6, Badelj 6 (Raul Silva 15) 6, Ndong 4 (Vlădoiu 46) 6 – Işfan 6, Mateiu 6, Screciu 6, A. Ivan 7 (Baiaram 61) 6 – Markovic 4 (Găman 80), Koljic 4 (Rivaldinho 61) 4. Antrenor: Eugen Neagoe.

Arbitru: Horia Mladinovici 5.