Tudorie: “Vreau să joc mai mult, să arăt ce pot”

0
658

Atacantul Universităţii Craiova, Alexandru Tudorie, a revenit pe teren în ultimele două partide, în care a fost introdus pe final de Marinos Ouzounidis, şi a avut o evoluţie promiţătoare, trecându-şi în cont o bară, la partida din sferturile Cupei României. Înainte de meciul cu FC Botoşani, Tudorie a oferit un interviu pentru site-ul oficial al clubului din Bănie.

„Mă bucur că joc din nou, că mister îmi dă încredere, sper să joc din ce în ce mai bine. Nu am jucat în ultima perioadă nici la Craiova, vreau să prind cât mai multe minute, să arăt ce pot. Ne aşteaptă un meci dificil, Botoşani este o echipă bună, care se bate la play-off, va fi un meci echilibrat, dar eu spun că suntem mai buni şi jucăm acasă, chiar şi fără public, deşi aveam mare nevoie de fani, le simţim lipsa. Am uitat meciul cu Chindia din campionat, acum ne aşteaptă altul, atmosfera este bună, ne-am antrenat bine şi abia aşteptăm să jucăm şi, sper eu, să câştigăm. În ultima perioadă nu prea am marcat, dar sperăm să câştigăm şi cu 1-0, nu contează cu cât învingi şi cine marchează, punctele sunt importante. Ar fi important pentru mine să câştig un titlu cu Craiova, ar fi primul pentru mine, cu o echipă puternică, dar mai ales pentru echipă, fiindcă sunt 30 de ani de la ultimul, ar fi foarte frumos să sărbătorim un nou campionat câştigat. Ar fi superb să luăm titlul, dar să fie şi suporterii cu noi” a declarat Alex Tudorie, care va împlini luna aceasta 25 de ani.