Magistraţii „Rezist” îl atacă pe Iohannis

0
694

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie, cuoscute ca două asociaţii de tip „Rezist” denunţă printr-un comunicat „încercarea de manipulare a opiniei publice prin intermediul postării de pe Facebook a preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis din data de 4 martie, prin care cere ministrului Justiţiei să explice public de urgenţă cum s-a ajuns ca dosarul vizând evenimentele din 10 augist 2018 să fie clasat şi solicită ministrului Justiţiei şi ministrului de Interne să găsească soluţiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat iar cei responsabili să răspundă.

Asociațiile reamintesc opiniei publice că dosarul la care face referire președintele României a fost clasat în vara anului 2020, în timp ce actualul ministru al justiției, Stelian Ion, avea doar calitatea de persoană vătămată în dosarul ”10 august”, iar portofoliul justiției era deținut de Cătălin Predoiu, pentru care domnul Președinte a avut public numai cuvinte de apreciere.

Precizăm că procurorii își desfășoară activitatea în baza principiilor legalității și controlului ierarhic, autoritatea ministrului justiției asupra procurorilor neinterferând, potrivit legii, cu activitatea de urmărire penală, și că justiția se înfăptuiește exclusiv de instanțele judecătorești.

Prin urmare, răspunderea juridică pentru situația la care s-a ajuns ar putea reveni numai procurorilor de caz, procurorilor șefi DIICOT ori procurorului ierarhic superior procurorului șef al DIICOT, respectiv procurorul general al PÎCCJ, în măsura în care verificările Inspecției Judiciare vor dovedi fapte indubitabile în acest sens. Răspunderea politică pentru buna funcționare a sistemului judiciar trebuie să fie asumată de decidenții politici responsabili de numirea în înaltele funcții de conducere din parchete în cursul anului 2020, în contextul întârzierii nepermise a modificărilor necesare ”legilor justiției”.

În ceea ce privește soluțiile pentru aflarea adevărului și tragerea la răspundere a celor vinovați pentru evenimentele ce fac obiectul dosarului „10 August”, acestea sunt exclusiv de competența instanțelor judecătorești, sesizate pe căile procedurale, cu respectarea dispozițiilor legale.

În sistemul Convenției europene a drepturilor omului, în care s-a integrat și România, statele membre trebuie să deruleze anchete efective, respectiv investigaţii care, fiind organizate prompt, eficient şi sub control public, de către autorităţi independente, pot conduce la identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor responsabile de încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale (a se vedea Aksoy c. Turciei, hotărârea din 18 decembrie 1996, par. 98; Assenov şi alţii c. Bulgariei, 28 Octombrie 1998, par. 102; Soering c. Marii Britanii, 7 iulie 1989, par. 88, Selmouni c. Franţei, 28 iulie 1999)”, se mai arată în comunicatul citat.