Iniţiativa europeană a „construcţiei” Parchetului European (EPPO) a aparţinut Olandei, din dorinţa dotării UE cu o instituţie capabilă să urmărească marea fraudă, ce ar urma să devină operaţională din 2020. Numai că, lucru ştiut, competenţele sale sunt limitate, abilitarea vizând infracţiunile de fraudare a bugetului european cu sume de peste 10.000 euro, sau fraudarea TVA cu sume în aceeaşi valoare. Procurorul european poate declanşa urmărirea penală şi conduce orice anchetă, momentan imposibilă, pentru OLAF (Oficiul European de Luptă Contra Fraudei), EuroPol (Oficiul European de Poliţie), Eurojust (Agenţia Europeană pentru Cooperare Juridică). Persoanele urmărite sunt deferite jurisdicţiilor naţionale şi nu Curţii Europene de Justiţie. Directiva PIF (Protecţia Intereselor Financiare ale UE) adoptată la 5 iulie 2017, serveşte ca bază legală. EPPO are deplină independenţă, fără a răspunde „instrucţiunilor” statelor membre. Cele 22 de ţări care au aderat la EPPO sunt următoarele: Germania, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Spania, Estonia, Finlanda, Franţa, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Portugalia, Cehia, România, Slovacia şi Slovenia. Lipsesc Danemarca, Irlanda, Suedia, Ungaria, Polonia şi, natural… Regatul Unit. Mai multe parlamente naţionale, în numele principiului subsidiarităţii, au contestat înfiinţarea EPPO. Ccea ce mai ştim este că mandatul procurorului-şef EPPO este de şapte ani, iar al procurorilor naţionali de şase ani, cu o rotaţie la mijloc de mandat. „Le Point” comentează, în numărul său de ieri, sub titlul „Procureur europeen: le Francais Bonhert contre le Roumaine Kovesi”, contextul desemnării reprezentantei noastre, săptămâna trecută în Parlamentul European (comisiile LIBE şi CONT) după ce în Consiliul European (Coreper) fusese scos pe primul loc francezul Jean-Francois Bonhert. Problema a devenit, dintr-un început, una eminamente politică. Germanii din PPE, conduşi de Manfred Weber, au susţinut-o cu îndârjire pe Laura Kovesi pentru luptele sale – bine mediatizate în presa europeană – împotriva corupţiei. Dar şi pentru adversitatea faţă de… social-democraţi. Departajarea candidaţilor rămâne una de urmărit. „Le Point” afirmă că eurodeputaţii germani şi spanioli din PPE au votat pentru Laura Codruţa Kovesi, Mafred Weber permiţând unor eurodeputaţi români, din grupul PPE, să-i înlocuiască pe italieni. Francezii din PPE, au operat şi ei câteva substituiri pentru susţinerea candidatului lor. Meciul se duce acum între Consiliul European care l-a desemnat câştigător, la nivelul Comisiei Coreper pe Jean-Francois Bonhert şi Parlamentul European, care a desemnat-o în Comisia LIBE pe Laura Codruţa Kovesi. Procedura de departajare nu se cunoaşte în detaliu. Consiliul şi-a desemnat delegaţii (trei ambasadori) din ţări care vor prelua viitoarele preşedinţii rotative şi n-au candidat „în joc”: Finlanda, Portugalia, Croaţia. Iar Parlamentul European îşi va anunţa delegaţia, în care doresc să intre preşedintele Comisiei LIBE, laburistul britanic Claude Moraes, şi preşedintele Comisiei CONT, germanca Ingeborg Grassle. În final, una din părţi va ceda. Paradoxal, în presa franceză, comentariile sunt favorabile Laurei Codruţa Kovesi, fără a se mai aminti că i s-a decernat şi „Legiunea de Onoare”, dar şi „Steaua Polară”. Menţionându-se în schimb că ar fi torpilată din ţară, pentru fapte care sunt relativ cunoscute de public. Ceea ce vedem e curată politică, şi nu setea de revanşă băzâie în aer, cât o sete de adevăr, şi de onestitate. Etica nu îşi are rostul. Suntem, forţând puţin lucrurile, în faţa unei situaţii „de roman”, care aminteşte de afacerea Dreyfus, păstrând proporţiile, neclară până la desecretizarea unor arhive.
