FRF a anunţat unde şi când se joacă amicalele României U21 cu Spania şi Danemarca

0
470

Federaţia Română de Fotbal a anunţat orele şi locurile de disputare ale celor două partide amicale pe care echipa naţională de tineret le va juca în stagiul de pregătire din Spania. Partida cu Spania, programată pe 21 martie, se va disputa la Granada, pe arena “Nuevo Estadio de Los Cármenes”, începând cu ora locală 18:45 (19:45 în România). De asemenea, meciul cu reprezentativa similară a Danemarcei se va desfășura pe 25 martie, la “Marbella Football Center”, la ora locală 18:00 (19:00 în România).

Opt tineri jucători care evoluează în străinătate au fost convocaţi de Rădoi pentru meciurile amicale cu Spania şi Danemarca : Ionuţ Radu (Genoa FC/Italia), Vlad Dragomir (Perugia/Italia), Mihai Dobre (Yeovil/Anglia), Adrian Petre (Esbjerg fB/Danemarca), Alexandru Paşcanu (Leicester/Anglia), Marco Dulca (Swansea City/Anglia), Andrei Raţiu (Villarreal/Spania) şi Claudiu Micovschi (Genoa FC/Italia).

Echipa U21 a României este calificată la Campionatul European din acest an. Tricolorii mici fac parte din grupa C, alături de Anglia, Franţa şi Croaţia.