Patru doljeni internaţi în spital din cauza gripei

0
723

Numai în ultima săptămână, în judeţul Dolj s-au înregistrat 14 cazuri clinice de gripă, 10 în ambulator și 4 internaţi. Dintre acestea, un caz a  fost confirmat la examenul de laborator cu virus gripal tip B. De asemenea, există un număr foarte mare de viroze respiratorii, aproape 2.500 de persoane.

Au fost 1.700 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi 773 cazuri de pneumopatii acute. Numărul total al cazurilor de viroze respiratorii şi gripă înregistrat în această săptămână (2.484) este mai scăzut faţă de valoarea înregistrată în săptămâna anterioară (2.518 cazuri), şi se încadrează în limitele sezonului.

36.495 de doljeni, vaccinaţi antigripal

Până în prezent au fost vaccinate 36.495 de persoane. În total s-au primit 35.695 de doze de vaccin: prima tranşă – 472 doze, primite în 30 octombrie 2017 şi a doua tranşă – 35.223 doze, primite în 6 decembrie 2017 care s-au repartizat unităţilor vaccinatoare. La acestea s-au adăugat 800 doze de vaccin preluate la începutul lunii februarie de la DSP Bucureşti.

Campania de vaccinare gratuită a vizat şi în acest sezon categoriile în care intră persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 de ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau virusul imunodeficienţei umane; gravide; medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronic, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii; persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu persoanelor la risc înalt; toate persoanele cu vârsta egală sau peste 65 de ani.

Deces cauzat de gripă, în judeţul Dolj

Săptămâna trecută, Direcţia de Sănătate Publică a anunţat că un bărbat în vârstă de 79 de ani, din judeţul Dolj, a murit după ce a fost diagnosticat cu gripă. Cazul a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase având evoluţie nefavorabilă către deces. Este o persoană de 79 ani, din mediul rural, nevaccinată antigripal şi cu patologie în antecedente (HTA, Leucemie limfatică cronică, BPOC, Obezitate). Acesta este primul deces cauzat de gripă în acest sezon, în judeţul Dolj. La nivel naţional, numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 72.

Măsuri speciale în unităţile sanitare cu paturi

Dat fiind că sezonul de gripă se estimează că va dura până la finalul lunii martie şi chiar începutul lunii aprilie, specialiştii recomandă respectarea măsurilor de igienă personală – spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos, alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare – sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.

În ceea ce priveşte măsurile luate în unităţile sanitare cu paturi personalul medico-sanitar şi auxiliar a fost instruit privind măsurile ce se impun pentru prevenirea transmiterii infecțiilor respiratorii acute. Alte măsuri vizează organizarea şi instituirea triajului zilnic al personalului medico-sanitar şi auxiliar din unitate, cu evitarea contactului cu pacienţii a lucrătorilor sanitari cu afecţiuni acute, clinic manifeste ale căilor respiratorii sau purtarea de măşti; raportarea la DSP a eventualelor episoade (mai mult de 3 cazuri) de îmbolnăviri prin afecţiuni acute de căi respiratorii, survenite simultan sau într-o perioadă scurtă de timp, în secţiile de spitalizare; limitarea accesului vizitatorilor în unităţile sanitare, în special în secţiile cu risc şi purtarea obligatorie a măştii.