Elevii craioveni vor învăţa limba engleză cu sprijin american

0
397

Astăzi, Liceul „Matei Basarab” din Craiova este gazdă importantă, invitaţi fiind şi reprezentanţi ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. Este vorba despre o lansare a unui program de învăţare a limbii engleze, desfăşurat de către Asociaţia „Dominou” din Craiova, în parteneriat cu emisarii SUA.

Astăzi, de la ora 10.00, Liceul „Matei Basarab” va fi gazda unui important eveniment, destinat învăţării limbii engleze. Este vorba despre Programul „English Language Program for Youth”, desfăşurat, în parteneriat, de Ambasada S.U.A. la Bucureşti şi Asociaţia „Dominou” din Craiova. „Este o onoare pentru noi să avem astfel de oaspeţi şi vom face tot ceea ce depinde de noi să fie create condiţii foarte bune. Toţi copiii au nevoie de o educaţie adecvată, astfel încât să fie foarte bine pregătiţi”, a precizat prof. Matilda Blagu, director al Liceului „Matei Basarab”.

Ataşatul cultural al S.U.A. la Bucureşti are cuvinte de laudă

Proiectul se adresează elevilor dezavantajaţi economic  sau din alte puncte de vedere, care au rezultate şcolare bune şi doresc să-şi perfecţioneze abilităţile de comunicare în limba engleză, îmbunătăţindu-şi şi cunoştinţele despre istoria şi cultura Statelor Unite şi despre valorile democratice pe care le împărtăşesc poporul român şi cel american. „În colaborare cu Asociaţia „Dominou”, Ambasada S.U.A. a selectat un grup de elevi de la mai multe şcoli şi licee din Craiova, care va participa la programul de învăţare a limbii engleze. Programul se bucură de colaborarea cu două cadre didactice cu experienţă în proiecte similare şi cu pregătire profesională atât în România, cât şi în S.U.A., iar cursurile se vor desfăşura pe durata a doi ani”, se menţionează în comunicatul ataşatului cultural al Ambasadei S.U.A. la Bucureşti,  Marjorie Stern.