Incompetenţă crasă la clubul din Bănie / Cutremur la SCM Craiova din cauza handbalului

0
360

Primarul Lia Olguţa Vasilescu a solicitat demisia conducerii după o nouă gafă a staff-ului echipei feminine, aceasta pierzând al doilea meci acasă cu 10-0

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a stabilit un record fără precedent în România, după ce a pierdut al doilea joc la masa verde cu 10-0, dar nu prin neprezentare. Gafele s-au ţinut lanţ la echipa din Bănie şi au început în prima etapă a campionatului, când handbalistele au cedat în birouri punctul câştigat pe teren cu HC Zalău, fiind penalizată cu încă unul, deoarece le folosise fără drept de joc pe Anca Amariei şi Alexandra Haşegan. Luni seara, în Bănie trebuia să joace HCM Baia Mare, probabil viitoarea campioană a României, care are în lot foste „galactice” precum Ada Nechita, Paula Ungureanu, Gabi Szucz, Luciana Marin sau Valentina Ardean Elisei. Aproximativ 2.000 de spectatori au venit să vadă un spectacol sportiv, asigurat cel puţin de gruparea băimăreană, dar care nu a mai avut loc. La club se comisese în prealabil încă o eroare organizatorică, întrucât cea mai bună jucătoare, Iulia Snopova, nu a avut drept de joc, fiindcă îi expirase viza de şedere în România. Numai că Snopova nu avea ce să regrete, fiindcă meciul nu s-a mai disputat, arbitrii consfiinţind victoria liderului Ligii Naţionale cu 10-0. Motivul: jucătoarele Craiovei nu aveau viza medicală pe carnetele de joc. Fostul organizator de competiţii, Constanţa Florescu, fusese schimbat recent cu un necunoscut în fenomenul sportiv, un anume Cornel Vasile, despre care toţi cei din jurul echipei spun că este „un lipitor de afişe”, însă nici acesta nu ar fi fost unic vinovat, întrucât Carmen Amariei ţinuse acasă carnetele de joc.

Olguţa Vasilescu: „Echipa are al treilea buget din Liga Naţională”

Prima reacţie a fost cea a spectatorilor din sală, care au huiduit şi au solicitat demisia celor vinovaţi. Fanii au aşteptat în speranţa că se va juca un meci amical, însă echipa oaspete a refuzat, de teama unor accidentări într-un joc fără miză. Fanii îşi pot recupera banii pe bilete de la Sala Polivalentă, însă au rămas cu dezamăgirea de a nu fi asistat la probabil cel mai important meci al anului. Un caz similar se petrecuse la finalul sezonului trecut, când Oltchim a fost în culpă la Craiova, dar Federaţia Română de Handbal şi-a dat acordul ca meciul să se dispute. De această dată, forul nu a mai luat aceeaşi decizie, iar Baia Mare a câştigat cel mai uşor meci din acest sezon. Următoarea reacţie a venit chiar din partea primarului Lia Olguţa Vasilescu, aceasta solicitând demisia conducerii clubului şi a lui Carmen Amariei. „Conducerea SCM Craiova e aşteptată mâine la secretariatul Primariei Craiova cu demisia în mână. Înainte sa vină, să o ia şi pe cea a lui Carmen Amariei”, a scris edilul pe facebook la scurt timp după penibila situaţie. SCM Craiova este un club finanţatat din bani publici, iar Olguţa Vasilescu a oferit a doua zi o informaţie şocantă, conform căreia echipa de handbal ar avea al treilea buget din Liga Naţională, deşi rezultatele au fost modeste, echipa aflându-se pe locul 9, fără nici o şansă de a prinde play-off-ul. „Carmen Amariei trebuie să vină cu demisia la Primărie. Nici nu a avut cine ştie ce rezultate. Aşa ceva este de netrecut cu vederea. Este a doua oară când se întâmplă la SCM Craiova ca echipa să piardă cu 10-0. Lucruri de acest gen nu se întâmplă nici la grupa mică, dar la o echipă cu pretenţii, care are al treilea buget din Liga Naţională”, a declarat Olguţa Vasilescu. Cu o săptămână în urmă, Amariei afirmase că echipa are acelaşi buget ca în sezonul precedent. Antrenoarea nu şi-a asumat vreo vină: „Ne cerem scuze faţă de publicul nostru. A fost o problemă organizatorică. Avem viza medicală făcută, dar carnetele nu erau vizate. Nu pot spune a cui este vina. Carnetele erau la organizatorul de competiţii, care a venit la club de curând”. Directorul SCM Craiova, Bogdan Bălan, a precizat: „Este o greşeală regretabilă. A mai fost un incident în sezonul trecut într-un meci al nostru, dar la echipa adversă – Oltchim. Noi atunci am fost înţelegători. Dar acum cei de la Federaţie nu şi-au dat acordul.  Trebuie să vedem cine este de vină şi va plăti. Dacă este de vină directorul, voi plăti şi eu”.