Egipt: Un ajutor de 250 milioane de dolari din partea SUA

0
266
Mohamed Morsi

Aflat pentru două zile la Cairo, secretarul american de stat John Kerry a declarat, după întâlnirea cu preşedintele egiptean, Mohamed Morsi, că „este nevoie de mai mult efort şi compromis pentru a restabili unitatea, stabilitatea politică şi sănătatea economică a ţării”. Şeful diplomaţiei americane a anunţat că ţara sa va acorda un ajutor de 250 milioane dolari pentru surmontarea gravei crize economice de care este lovit Egiptul. Cu o condiţie, exprimată în cursul întâlnirii cu preşedintele islamist egiptean, Mohamed Morsi: atât puterea, cât şi opoziţia să scoată ţara din impasul politic în care se află. Înainte de a se întreţine cu preşedintele egiptean, secretarul de stat american avusese o întâlnire cu ministrul Apărării, Abdel Fattah al-Sissi. Noul patron al diplomaţiei americane a plecat de la Cairo spre Riad, a şaptea etapă a primului său turneu internaţional. Nu înainte de a-l informa pe Mohamed Morsi că Washingtonul „ar putea oferi o primă tranşă, de 190 milioane dolari, din cei 450” în discuţie cu Congresul. 60 de milioane suplimentare sunt prevăzute în cadrul unui fond pentru antreprize. Preşedintele SUA, Barack Obama, promisese în 2011 o reducere a datoriei Egiptului faţă de SUA de un miliard de dolari, din care 450 de milioane sunt în negociere între Cairo, guvernul american şi Congres. „Este un efort sincer, pentru a sprijini reformele şi a ajuta poporul egiptean în aceste momente dificile”, a spus secretarul de stat, adăugând că ţara sa doreşte să facă mai mult. Egiptul se află în negocieri cu FMI pentru un împrumut de 4,8 miliarde dolari, sumă necesară restabilirii încrederii în economie, care a fost grav afectată în urma impasului politic şi scăderii turismului. Un acord preliminar a fost semnat în noiembrie anul trecut, dar împrumutul a fost amânat din cauza tulburărilor politice. La doi ani de la căderea regimului autoritar şi prooccidental al lui Hosni Mubarak, în urma unei revolte populare, Egiptul rămâne a doua ţară care beneficiază de un ajutor extern american, după Israel, cu 1,5 miliarde dolari anual, sumă destinată armatei. Sâmbătă, John Kerry a făcut o legătură între criza economică şi impasul politic, apelând atât la regim, cât şi la opoziţie, să facă „un compromis semnificativ”. După alegerea, în iunie 2012, a lui Mohamed Morsi, primul preşedinte islamist şi civil în Egipt, ţara s-a scufundat în crize repetate, şi Frontul Salvării Naţionale (FSN), principala forţă a opoziţiei, a cerut boicotarea Legislativului, care debutează luna viitoare. John Kerry s-a văzut sâmbătă cu opozanţi ai regimului, iar duminică cu reprezentanţi ai societăţii civile. Doi principali şefi ai FSN, Hamdeen Sabbahi şi Mohamed El-Baradei, au boicotat întâlnirea, invocând presiunile americane pentru a-i convinge să participe la Legislativ. Deşi s-a întreţinut telefonic cu El-Baradei şi l-a întâlnit pe Amr Moussa, unul din liderii FSN, John Kerry a dat asigurări că SUA nu se vor amesteca, nu vor lua atitudine pentru un guvern, o persoană, un partid sau o ideologie în Egipt. Criza din Egipt se traduce prin violenţe între manifestanţi şi poliţie, precum cele din week-end, la Mansoura, în Delta Nilului, şi Port Said, în nord-estul ţării. Aliat timp de 30 de ani al regimului Mubarak, Washingtonul priveşte acum „noul Egipt”. Pentru americani dilema este de a sprijini aspiraţiile democratice ale Egiptului, unul din principalii săi aliaţi regionali, legat de Israel printr-un tratat de pace, fără să fie deranjat. John Kerry şi-a exprimat, de altfel, „recunoştinţa faţă de preşedintele Morsi, pentru contribuţia la încetarea focului, în noiembrie anul trecut, în Gaza, între Israel şi Hamas”.