România, avertizată de CE în legătură cu drepturile la pensia suplimentară

0
418

România, alături de alte trei state membre (Cipru, Franţa şi Irlanda), au primit avize motivate pentru neîndeplinirea obligaţiei de a notifica transpunerea integrală în legislaţia naţională a normelor UE privind drepturile la pensie suplimentară (Directiva privind transferabilitatea pensiilor, Directiva 2014/50/UE).

Directiva prevede cerinţe minime privind dobândirea şi păstrarea drepturilor la pensie suplimentară. Prezenta directivă este importantă pentru promovarea mobilităţii forţei de muncă prin protejarea drepturilor la pensie suplimentară ale lucrătorilor mobili. În aprilie 2014, statele membre au convenit să transpună această directivă şi să comunice Comisiei măsurile naţionale de transpunere până în mai 2018.

Comisia a trimis deja acestor ţări o scrisoare de punere în întârziere în iulie 2018. Toate cele 4 ţări au răspuns că procesul de transpunere era în curs de desfăşurare. Întrucât Comisia nu a primit încă nicio notificare cu privire la o transpunere completă, ea a decis să trimită un aviz motivat. Dacă statele membre nu iau măsuri în termen de două luni, cazul poate fi trimis în faţa Curţii de Justiţie a UE. 

132 de scrisori de notificare

Prin pachetul său lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.

Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în ianuarie, grupate pe domenii de politică, includ 132 de scrisori de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligaţiilor, 60 avize motivate şi cazuri de trimitere în faţa Curţii de Justiţie a UE. Totodată, Comisia închide 87 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluţionate fără a fi necesară continuarea procedurii.