Germania: Negocierile pentru formarea unei coaliţii guvernamentale se reiau astăzi

0
456

Negocierile pentru formarea unei noi coaliţii care să guverneze Germania se reiau astăzi, după ce partidele implicate au eşuat în a ajunge la un acord, au informat, ieri, membri ai Partidului Social-Democrat (SPD). Deşi alegerile parlamentare din Germania au avut loc în urmă cu patru luni, negocierile între Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi SPD nu au fost încheiate, iar un eventual eşec al acestora ar putea provoca alegeri anticipate. Cele două formaţiuni politice au încercat să ajungă la un acord ieri, însă nu au reuşit să rezolve complet conflictele privind serviciile medicale. „Am avut o zi foarte constructivă astăzi şi am ajuns la mai multe înţelegeri”, a declarat secretarul general al SPD, Lars Klingbeil, făcând referire la domeniul imobiliar, digitalizare şi cultură. Acesta a mai adăugat că ambele părţi au fost de acord să reia negocierile luni. Întrebat dacă negocierile se află în pericolul de a eşua, Reiner Haseloff, un membru al CDU, formaţiune politică a cancelarului Angela Merkel, a declarat: „Nu cred. Sper că nu. Nu mă pot gândi la un subiect care ar putea fi insurmontabil”. „Am cooperat astăzi, dar încă mai sunt probleme care trebuie rezolvate”, a declarat Angela Merkel. La 12 ianuarie, cancelarul german Angela Merkel, liderul Uniunii Creştin Democrate, şi Martin Schulz, preşedintele Partidului Social-Democrat, au ajuns la un acord de principiu pentru începerea negocierilor oficiale privind formarea unei noi coaliţii de guvernare. Reprezentanţii celor două partide au discutat în baza unui document de 28 de pagini, ajungând la un acord în privinţa unor aspecte-cheie precum migraţia.