EDITORIAL / O mişcare tactică pripită a lui Ludovic Orban!

0
432

Motivele pentru care senatorul liberal Daniel Zamfir a fost înlăturat de la şefia Comisiei economice, cu 16 voturi „pentru” şi 8 „împotrivă”, înlocuit fiind cu senatorul Florin Cârţu, ţin de calculele politice ale liderului PNL, Ludovic Orban. Numai că substituirea respectivă, realmente pripită, i-a creat destulă bătaie de cap, de care nu avea neapărat nevoie în acest anotimp. Mai ales că „meciul” respectiv a fost urmat de un maraton al mesajelor „pro” şi „contra”, ca ingrediente, pe Facebook. Dacă Florin Cârţu poate fi avut în vedere ca un economist de luat în seamă al liberalilor, fiind şi vicepreşedinte al partidului, Daniel Zamfir, cu prestanţă remarcabilă în orice apariţie în spaţiul public, s-a făcut remarcat în luptele sale cu băncile, în favoarea cetăţenilor. Împreună cu avocatul Gheorghe Pipera şi-au făcut o cauză din votarea legii dării în plată. Şi alte iniţiative legislative, din câmpul opoziţiei, sunt bifate în dreptul senatorului Daniel Zamfir. Interesant este că în şedinţa în care s-a decis „bascularea sa” din funcţia de preşedinte al Comisiei economice, activitatea sa a fost lăudată, chiar excesiv, şi inclusiv senatorul Daniel Fenechiu, într-un interviu, atacând şi conflictul dintre Orban şi Zamfir conchide astfel: „Daniel Zamfir face o treabă bună la comisia aia”. O precizare de luat în seamă a  avut-o şi senatorul Alina Gorghiu: „Toţi colegii l-au lăudat (…) şi cu toate acestea au spus că trebuie să dăm un vot politic şi să susţinem propunerea lui Ludovic Orban”. Adriana Săftoiu a aruncat şi ea bomba, după ce a pierdut şefia grupului PNL la Camera Deputaţilor. Situaţia s-a tensionat văzând cu ochii şi Ludovic Orban a devenit, tot mai frecvent, subiectul criticilor. Ecoul meciului său personal cu senatorul Daniel Zamfir nu se va stinge uşor şi pentru faptul că acesta din urmă, mult mai carismatic şi mai calibrat, în orice discurs, este preferat sistematic de televiziunile de ştiri. Dacă admitem că Ludovic Orban a avut propriile calcule în decizia luată, susţinându-l pe Florin Cârţu în detrimentul lui Daniel Zamfir, la nivelul democraţiei interne pagubele sunt imense şi deloc de neglijat. Într-un moment în care PNL chiar creşte anevoios în sondaje, şi tenorii săi, puţini la număr, par răguşiţi, un plus de tact politic, luându-se în calcul şi eventualele pierderi colaterale, ar fi fost bine venit. S-o cităm, fiindcă le zice „pe bune”, tot pe Alina Gorghiu: „Grupul parlamentar de la Senat trebuie să rămână unit şi să participe cu toţii la o activitate mai bună ca până acum”. O rostire, pe care nici nu ştim cum s-o definim.