Parlamentul European a aprobat astăzi o propunere care consolidează drepturile pasagerilor

0
404
Parlamentul European a aprobat astăzi o propunere care consolidează drepturile pasagerilor și limitează la o listă închisă numărul „circumstanțelor extraordinare” pe baza cărora transportatorul aerian poate refuza pasagerilor dreptul la compensare. Se previne, astfel, situația în care companiile aeriene pun refuzul de a plăti compensații pe seama altor motive decât cele indicate în regulament.
Deputatul european Marian-Jean Marinescu, vicepreședinte al Grupului PPE și membru al Comisiei de Transport și Turism a Parlamentului European, a declarat la dezbaterea propunerii: „Creșterea numărului de pasageri a fost uneori însoțită, în ultimii ani, de practici neloiale și de reducerea calității serviciilor. Statisticile arată că mulți pasageri nu-și cunosc drepturile. Mai mult, cei care le cunosc sunt reticenți în a cere compensații din cauza costurilor ridicate și a procedurilor complicate. Situația trebuie să se schimbe, iar raportul votat astăzi este un pas în direcția cea bună.”
Raportul votat în Parlamentul European vizează revizuirea regulamentelor privind transportul aerian de călători în vigoare. Propunerea urmărește să lămurească anumite aspecte neclare legate de situațiile și condițiile în care companiile aeriene pot fi trase la răspundere pentru întârzieri sau anulări, respectiv în care pasagerii sunt îndreptățiți să ceară despăgubiri sau asistență.
Raportul introduce, printre altele, obligația companiilor aeriene de a avea un punct de contact în toate aeroporturile în care operează. Acest punct de contact trebuie să ofere informații despre drepturile pasagerilor și să rezolve problemele generate de întârzieri sau anulări de zboruri.
Totodată, raportul propune un barem clar privind compensațiile și distanțele în cazul întârzierilor sau anulării zborurilor, precum și o modificare importantă pentru pasagerii cu bilete dus-întors: aceștia se vor putea îmbarca la drumul de retur, chiar dacă nu au utilizat zborul dus.
Nu în ultimul rând, este introdusă o listă închisă de „circumstanțe extraordinare” pe baza cărora transportatorul aerian poate refuza compensarea pasagerilor. Este vorba despre: anumite probleme tehnice grave;situații de război, tensiuni politice sau acte de sabotaj și terorism; riscuri sau probleme medicale; restricții neprevăzute ale managementului traficului aerian; condiții meteorologice necorespunzătoare; greve spontane.
 „Consider că prin această revizuire a regulamentelor actuale se creează un cadru clar și simplu, atât pentru pasageri, cât și pentru industria aviației, care poate face față provocărilor tot mai mari ale acestui mod de transport. Mă aștept însă ca negocierile cu Consiliul să fie dificile, având în vedere faptul că este un subiect politic sensibil”, a spus Marian-Jean Marinescu.