Amariei: „Gogoriţă era cu gândul la salariu, nu la echipă”

1
128

Antrenoarea a prezentat detaliile plecării interului de 22 de ani de la SCM Craiova

Carmen Amariei

Scandalul provocat de plecarea Alexandrei Gogoriţă de la SCM Craiova a fost tema conferinţei de presă a antrenoarei Carmen Amariei, care a ţinut să precizeze punctul de vedere al său şi al clubului în acest caz care a luat amploare. Amariei a precizat că despărţirea de interul stânga a survenit la iniţiativa jucătoarei, care de ceva vreme era nemulţumită de condiţiile salariale, solicitând mărirea de 4 ori a contractului. „În vară totul era OK, chiar mi-a spus că în trecut a suferit din cauza anumitor probleme de la echipă şi că este alături de mine, iar eu am fost bucuroasă să o ajut, mai ales în corectarea jocului din defensivă. Totuşi, acum  câteva luni am aflat că este nemulţumită de contract şi că preferă să plece imediat dacă de la club i se va oferi o hârtie în acest sens. Am fost dispuşi să negociem, dar din vară, în condiţiile în care pretenţiile sale erau de patru ori mai mari. N-a dat însă un randament care să justifice aceste pretenţii şi i-a fost respectată dorinţa. Nu am acuzat-o că nu şi-ar fi apărat corect şansele în  vreun meci, dar ea nu mai era cu sufletul şi mintea la echipă, aşa că

Alexandra Gogoriţă

s-a decis că este mai bine să plece de acum. La fel se va întâmpla şi cu alte jucătoare care nu au dat satisfacţie. Vreau să fac performanţă la Craiova, nu compromisuri şi nici sora mea, Anca Amariei, nu va beneficia de clemenţă, dacă nu se va implica total” a declarat Carmen Amariei. Pe postul lui Gogoriţă, la SCM Craiova evoluează chiar Anca Amariei, dar şi ultima achiziţie a clubului, Mihaela Tivadar, caracterizată de antrenoarea echipei drept „o emblemă a handbalului românesc, care ne va ajuta foarte mult”. Carmen Amariei spune că echipa mai are încă şanse la play-off şi că prestaţia SCM-ului a fost apreciată de specialiştii handbalului românesc, adăugând că, pentru a se condolida, proiectul început în vara trecută are nevoie de timp. Sâmbătă, de la ora 16.30, SCM Craiova va evolua în Sala Polivalentă împotriva echipei Dunărea Brăila, într-un meci „destul de greu, dar pe care sperăm să-l câştigăm, cu ajutorul publicului”, după cum preciza Carmen Amariei.

1 COMENTARIU

Comments are closed.