CSAT a aprobat privatizarea CFR Marfă

0
362

Ministrul Finanţelor publice, Daniel Chiţoiu, a anunţat, marţi, că în cadrul CSAT a fost aprobată privatizarea CFR Marfă, iar miercuri în Guvern va fi adoptată strategia de privatizare a companiei. “Ministerul Transporturilor va începe demersurile pentru privatizare, mâine (miercuri – n.r.) în şedinţa de Guvern se va aproba strategia de privatizare, urmând ca până la jumătatea lunii iunie să avem desemnat câştigătorul la CFR Marfă. (…) Este vorba despre o privatizare cu un investitor strategic, cu o garanţie de participare de 10 milioane de euro, să nu mai avem participanţi de calibrul Olchim şi, de asemenea, va fi cu plic închis, deci licitaţie cu investitor strategic”, a declarat vicepremierul Chiţoiu.