Scandal pe şosea, la Podari, soldat cu arestări preventive pentru tentativă la omor şi tulburarea liniştii şi ordinii publice

0
118

La data de 02 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bucovăț au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 56, a avut loc un accident de circulație, iar traficul rutier este blocat. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că în accident au fost implicate două autoturisme, rezultând doar pagube materiale. Cercetările ulterioare s-au soldat cu mandate de arestare preventivă, emise pe numele a trei persoane, acuzate de tentativă la omor şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Ulterior producerii accidentului, conducătorul și pasagerii unuia din autoturismele implicate în evenimentul rutier, s-au deplasat la un alt autoturism, în trafic, căruia i-au provocat distrugeri, după care au părăsit zona. Ce a urmat pare subiect cinematografic.

Un adevărat scenariu de film

În  urma evenimentului, un bărbat de 37 de ani, din Segarcea, pasager în autoturismul căruia i-au fost produse distrugeri, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. La fața locului,  au fost direcționate mai multe echipaje din cadrul Secțiilor 1, 2, 6 Poliție Craiova, Biroului Rutier Craiova și Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Având în vedere circumstanțele comiterii faptei, concluziile preliminare medico-legale, obiectul vulnerant folosit, precum și zona anatomică vitală vizată, cercetările au fost preluate de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, desfășurând activități sub directa coordonare a acestuia. “Din cercetări, s-a stabilit că, în data de 02 ianuarie a.c., în jurul orei 16:00, mai multe persoane ar fi provocat distrugeri unui autoturism, ce se deplasa pe strada “Dunării”, din comuna Podari, din direcția Craiova către Calafat. Un tânăr, prin spargerea geamului autoturismul, l-ar fi lovit pe bărbatul de 37 de ani, cu un obiect tăietor-înțepător, în zona toracelui, fiindu-i provocate leziuni. În urma investigațiilor și activităților de cercetare, au fost identificați un tânăr de 25 de ani, din Lipovu, care este bănuit de comiterea infracţiunilor de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice,  un tânăr de 27 de ani și un bărbat de 54 de ani, din comuna Lipovu, bănuiți de comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reţinerea celor trei, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Ulterior, cei în cauză au fost prezentați judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, care a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru o perioadă de 30 de zile. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Activităţile au beneficiat de sprijinul Biroului Investigații Criminale Craiova, Secției 2 Poliţie Craiova, Secției 3 Poliție Rurală Bucovăț, Poliției Orașului Segarcea și Secției 14 Poliție Rurală Bârca și de aportul Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj. La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj.”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *