Furt cu autori necunoscuţi, la Podari

0
640
Aseară, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bucovăț s-au sesizat din oficiu ca urmare a apariției în spațiul public a unor imagini, cu privire la faptul că trei persoane au pătruns în incinta unui magazin din comuna Podari, de unde au sustras bunuri și o sumă de bani. Astfel, a fost identificat administratorul magazinului, iar în urma cercetării efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că în seara zilei de 3 ianuarie a.c., ușa de acces în magazin a fost forțată,  fiind sustrase mai multe pachete de țigări  în valoare de 7000 de lei și  suma de 1.000 de lei, aspecte care nu au fost sesizate organelor de poliție. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat iar cercetările sunt continuate pentru identificarea autorilor, tragerea acestora la răspundere penală și recuperarea prejudiciului. La finalizarea cercetărilor dosarul penal va fi înaintat unității de Parchet competente, cu propunerile corespunzătoare.