Vine gerul Bobotezei

0
422

gerDe diseară, va începe să ningă în sudul şi centrul ţării. Treptat, gerul va cuprinde întreaga ţară. Temperaturile vor ajunge şi la -10 grade, ziua. Cel mai frig va fi în Transilvania unde în depresiuni, temperaturile vor scădea până la minus 25 de grade Celsius. “Un nou val de ninsori va cuprinde partea de sud a ţării – Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, dar şi în sud-estul Transilvaniei. Aceste ninsori vor deveni pe parcursul nopţii moderate cantitativ. Se va depunde strat de zăpadă care în partea de sud va fi mai consistent. Ninsorile vor continua şi vineri, cu precădere în zona de est. În plus, vântul se va intensifica tot din această seară în aceleaşi regiuni. Ne aşteptăm la un episod de vreme severă, cu viscol puternic”, a declarat pentru TVR, Maria Tomescu, meteorolog ANM.