Funcţia de primar al Craiovei devine vacantă

0
432

lia“Astăzi (n.r. – ieri) am demisionat din funcţia de primar al Craiovei. Nu i-am minţit pe craioveni. Am spus, înainte de campanie, ca îmi doresc sa rămân primar, dar dacă voi obţine o funcţie din care reuşesc sa ajut mai mult oraşul, voi demisiona. Parlamentul României m-a investit azi în funcţia de ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale. Din aceasta poziţie voi putea aplica, în mod direct, programul de guvernare al PSD care va aduce bunăstare întregii Romanii şi voi putea veghea de aproape ca obiectivele atât de necesare pentru Craiova şi întreaga Oltenie, autostrada şi spitalul regional, sa se realizeze. Pentru ca, după ce am reuşit sa construiesc un spital, un stadion, utilităţi, infrastructura, un parc acvatic, un parc industrial, sa renovez spitalele municipalităţii, şcolile sau parcurile, consider ca cele mai importante obiective pentru oraş sunt cele menţionate. A fost o decizie pe care am cântărit-o mult si am luat-o cu foarte multa greutate. Pentru mine, cea mai mare realizare profesionala a fost sa fiu primarul Băniei. Și Bănia mă va simţi aproape în continuare! Le mulţumesc din suflet craiovenilor, cu multi m-am întâlnit pe strada în ultima perioada şi m-au asigurat ca e bine sa iau cea mai buna decizie, pentru ca i-am simţit alături în momentele placute şi mai puţin plăcute din ultimii ani! Aceasta guvernare va fi cea mai buna pentru noi toţi! Va veţi convinge foarte curând!“, a comunicat Lia Olguţa Vasilescu pe pagina sa de socializare.