Aşteptată îndelung în preajma Crăciunului, prima ninsoare a venit la Craiova odată cu noul an. A picat cum nu se poate mai prost, când cei mai mulţi s-au întors la serviciu după mini-vacanţa de sărbători şi s-au văzut nevoiţi să ia zăpada în piept. Autorităţile locale au reuşit să degajeze de omăt arterele principale, astfel că, la primele ore ale dimineţii, străzile nu au pus probleme foarte mari.
Prima zăpada care a căzut la Craiova a aruncat oraşul, vrând-nevrând, într-o stare de uşoară panică. Cei mai mulţi craioveni s-au întors, ieri, la serviciu după vacanţa de sărbători şi a trebuit fie să-şi scoată maşinile în trafic fie să urce într-un autobuz sau un taxi. Străzile au fost mai aglomerate ca de obicei, stratul de zăpadă determinându-i pe şoferi să circule cu mai mare prudenţă. La semafoare, s-au creat cozi, iar şoferii au claxonat nervoşi pentru a înainta în trafic.
Cu o noapte în urmă, însă, Salubritatea a fost arsă la buzunar cu o amendă de 2.305 de lei de Poliţia Rutieră pentru că nu a curăţat corespunzător carosabilul. „Nu am fost informaţi şi nu ni s-a comunicat până în prezent procesul-verbal de contravenţie. Aşteptăm să vedem despre ce este vorba şi apoi vom decide asupra căilor legale pe care le vom urma”, a precizat, ieri pe zi, Cristina Ghenea, purtătorul de cuvânt al Salubrităţii.
În opinia operatorului, acţiunea de deszăpezire a respectat programul dinainte stabilit care presupune ca arterele principale să fie degajate primele de zăpadă. „Din punctul nostru de vedere, a fost respectat Programul comun de acţiune pentru deszăpezirea, prevenirea şi combaterea poleiului aprobat pentru iarna 2015-2016, care prevede timpi diferiţi de intervenţie pe cele 844 de străzi incluse în acest program, în funcţie de importanţa lor”, a mai spus Cristina Ghenea.
S-a circulat în condiţii de iarnă şi în cartiere
Acoperite de ninsoarea fină care a continuat să cadă ieri toată ziua, utilajele de deszăpezire au fost prezente, ieri, pe marile bulevarde pentru a deschide noi căi în stratul de omăt care se tot aduna. La primele ore ale dimineţii, Calea Bucureşti, cea mai circulată arteră din oraş, era bine deszăpezită, putându-se circula. În condiţii de iarnă s-a circulat şi în cartierele Craiovei. În Craioviţa Nouă, bulevardele „Olteniei” şi „Tineretului” au fost degajate de zăpadă, maşinile putându-se deplasa normal încă de dimineaţă. În Valea Roşie, pe bulevardul „Caracal”, utilajele de deszăpezire au ridicat zăpada de la primele ore, la fel şi în cartierul Sărari. Zona dinspre Gară a Craiovei a fost degajată de zăpadă pe arterele principale pe care s-a putut, de asemenea, circula.
400 de muncitori au degajat zăpada
Reprezentanţii SC Salubritate Craiova, care coordonează activitatea de deszăpezire din această iarnă, au declarat că s-a intervenit iniţial pentru menţinerea în stare de funcţiune a arterelor principale ale oraşului, ulterior trecându-se la îndepărtarea zăpezii pe străzile secundare din cartiere. „În plus, s-a trecut la îndepărtarea zăpezii de pe trotuarele şi aleile pietonale din oraş, fiind folosite ATV-urile cu lamă achiziţionate de societatea noastră în cursul anului trecut”, a declarat Cristina Ghenea. Pentru că a continuat să ningă mărunt toată ziua, peste 400 de lucrători ai Salubritate Craiova, Termo Craiova, Regia Autonomă de Transport, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ şi Companiei de Apă Oltenia au îndepărtat zăpada depusă pe trotuare, prioritare fiind staţiile de autobuz, căile de acces către instituţii publice şi spitale.
Peste 1.000 de tone de sare şi nisip, aruncate pe străzi
În primele două zile de ninsoare, SC Salubritatea a intervenit pe străzile din Craiova cu un număr de 30 de utilaje pentru îndepărtat zăpada, iar ieri, având în vedere că municipiul s-a aflat sub cod galben de ninsori şi viscol, numărul utilajelor a ajuns la 50. Potrivit autorităţilor, în primele două zile s-au folosit 700 de tone de sare, iar ieri, când şi temperaturile au scăzut foarte mult, s-a acţionat cu 360 de tone de material antiderapant în amestec, sare cu nisip.
Stocurile de sare şi nisip sunt asigurate şi pentru următoarele zile, când se anunţă temperaturi scăzute care vor duce şi la apariţia poleiului.