Consultare publică privind obligaţiunile garantate de UE

0
363

Mâine toţi cetăţenii europeni sunt convocaţi la o consultare publică privind obligaţiunile garantate de Uniunea Europeană. Toţi cetăţenii şi organizaţiile sunt încurajaţi să participe la această consultare. Contribuţiile primite din partea participanţilor pe piaţa obligaţiunile garantate, precum investitori, emitenţi şi autorităţi publice vor fi apreciate în mod deosebit. „Această consultare publică are scop evaluarea vulnerabilităţilor pieţelor naţionale de obligaţiuni garantate, ca urmare a crizei. Scopul acestei consultări este evaluarea unui posibil cadru integrat european pentru obligaţiuni garantate, care ar putea contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de finanţare în întreaga Uniune”, se precizează într-un comunicat de presă al Comisiei Europene. De asemenea, un astfel de cadru ar facilita investiţiile transfrontaliere şi asigurările din statele membre care se confruntă în prezent cu provocări juridice în dezvoltarea pieţelor proprii de obligaţiuni garantate. Rezultatele consultării vor contribui la realizarea proiectului Uniunii pieţelor de capital, una dintre priorităţile comisiei Juncker. Pentru a contribui la această consultare publică, vă rugăm să completaţi chestionarul on-line într-una din limbile oficiale ale UE. „Nu toate întrebările din chestionar sunt obligatorii. Toate contribuţiile vor fi publicate pe internet…”, se mai spune în comunicat.