A nins ceva înainte de venirea noului an, nu abundent din cale-afară, dar suficient încât să creeze perturbări serioase pe unele artere de circulaţie ale Doljului, dar aşa se întâmplă întotdeauna în absenţa parazăpezilor şi a perdelelor de protecţie, de a căror oportunitate ne aducem aminte doar când zăpada e viscolită. Şase drumuri secundare au fost închise temporar, dar o altă stare a vremii părea greu de închipuit. Apoi, vântul s-a plictisit să şuiere ca apucatul şi s-a dus spre alte zări, lăsându-ne să contemplăm întinderea albă şi rece, pufos diafană. Năruirea atmosferei de basm, pogorâtă brusc, rămăsese iminentă, dar deocamdată trăim într-o poveste de iarnă. Revelionul, ca mai totdeauna în altimii ani, şi-a făcut simţită prezenţa în urbea Craiovei prin focurile de artificii în dambla, înroşind cerul, dar, din fericire, carambolurile înfricoşătoare, potrivit buletinelor informative ale Poliţiei, ne-au ocolit. Nici excesiv de optimişti, nici îngrijoraţi otova, mai de grabă într-o deznădejde uşor amorţită, iată-ne în primele zile din 2015, în ajunul sfintei zile a Bobotezei şi a Sfântului Ion, care cam pun capăt „sărbătorilor de iarnă”. Picurând timide speranţe în gospodăriile doljenilor ştiutori ai rosturilor şi rânduielilor pământene. Aleanul sărbătorilor neprihănite, neînghiţite de uitări vinovate şi nedesluşite, ne va urmări o vreme.
Cum va fi anul abia început, n-avem de unde să ştim, deşi tot felul de astrologi şi nu numai îşi dau cu părerea pe la posturile de televiziune, încredinţându-ne ba de una, ba de alta. Nu ne vom poticni mai mult, cu siguranţă, dar rămâne de văzut ce se va întreprinde pentru evadarea din zona gri a unui judeţ cu faimă, care conta până nu de mult ca unul dintre cele mai industrializate ale ţării, cu platforme economice emblematice în estul şi vestul Craiovei, dar şi în restul oraşelor doljene (Calafat, Băileşti, Filiaşi, Segarcea). Până şi Pleniţa, cu statutul său ambiguu la un moment dat, de „oraş agro-industrial”, încropise câteva nuclee economice. Ori, dacă nu e de jelit un sistem politic de care ne-am despărţit în urmă cu 25 de ani, în circumstanţele de acum cunoscute şi mereu rostogolite convenabil, rămâne de reflectat cum ne-am pricopsit doar cu ceea ce vedem. Şi încă nu e o tabula rasa – incredibilă şi grotescă imagine – atâta vreme cât nu desluşim ce se va întâmpla cu Fordul, unicul reper economic apt să confere Craiovei o vizibilitate cât de cât robustă şi individualizată. Şi veştile „pe surse”, în absenţa unor comunicate concludente, lasă loc la îndoielnice scenarii. Ceilalţi investitori autohtoni, puţini la număr, marginalizaţi aiurea prin politici barbare, respirând anevoios, încearcă să menţină în viaţă amintirea unor industrii care contau în exportul ţării şi ofereau locuri de muncă. Din aceste motive şi atâtea altele, venirea turcilor de la ETI European Food Industries chiar merită salutată. Şi mai mult decât atât. Absenţa oricărei fabrici de procesare a materiei prime de provenienţă agricolă (lapte, fructe, legume, carne), pe tot cuprinsul Doljului, pare greu de substituit prin justificări de orice natură. Chiar dacă vom face filosofia „sectorului serviciilor”. Frustrarea de industrii a Doljului – parte a regatului – şi gonirea în străinătate a unor specialişti destoinici, din toate domeniile de activitate, majoritatea formaţi la universităţile de stat din Craiova, rămâne o „cucerire de preţ”, fireşte, alături de altele, nu mai puţin consistente, a vremurilor de supremă loialitate şi supuşenie. Când orice privire retro provoacă doar zâmbete trist ştirbe, ca orice manifestare de obedienţă autoimpusă. Care nu mai miră şi nici nu mai revoltă şi se adaugă, firesc şi obositor, molozului de gesturi prefăcute, stârnind plăcerile băloase ale „oamenilor recenţi”, aflaţi mereu în gudurare. Trăim un prezent cu viitorul mutilat de descurajanta premoniţie rostită de Paolo Coelho: „Realitatea e ceea ce majoritatea consideră că trebuie să fie. Nu neapărat lucrul cel mai bun şi nici măcar cel mai logic, ci ceea ce s-a adaptat dorinţei colective”.
