Clienţii nemulţumiţi de la Palatul RSR, cu alunele stricate la DSV

0
429

Mai mulţi participanţi la Revelionul de coşmar de la Palatul RSR din Podari s-au prezentat, ieri, la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului, unde au depus reclamaţii cu privire la felul în care au fost trataţi, dar şi la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, unde au dus mostre din alunele pe care le aveau pe mese. Asta pentru că autorităţile au susţinut că n-au mai găsit produse din care să recolteze probe după petrecere. Reprezentanţii DSVSA spun că analizele vor fi gata într-o săptămână, iar ancheta continuă în acest caz.

Pentru că autorităţile au spus încă de la început că, după plecarea tuturor clienţilor de la petrecerea desfăşurată la Palatul RSR din Podari, n-au mai găsit alimente din care să ia probe pentru analize, ieri, mai mulţi tineri care şi-au plătit biletele pentru masa festivă au adus alunele cu care fuseseră serviţi şi despre care spuseseră de la bun început că ar avea viermi. Tinerii au depus reclamaţii atât la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului, cât şi la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj, încercând să demonstreze că au avut dreptate să fie nemulţumiţi şi cerându-şi banii înapoi pe biletele achitate.

Ciprian Ogarcă

Unul dintre participanţii la Revelionul de coşmar a fost şi craioveanul Ciprian Ogarcă. Tânărul a declarat, ieri, că a luat alune de pe masă şi le-a dus acasă pentru a demonstra cunoscuţilor că nemulţumirile au fost întemeiate. Acum s-a hotărât să le arate autorităţilor, pentru a fi analizate, ca să vadă că nici unul dintre cei aproximativ 650 de clienţi nu a minţit: “Am luat alunele cu viermi acasă să vadă toată lumea că nu am minţit. Vreau să îmi primesc banii înapoi. În noaptea dintre ani am primit un peşte care mirosea şi o sticlă de suc. Nu este posibil aşa ceva. Ne-am pregătit singuri câte ceva de mâncare. Nimeni nu a furat nimic de acolo, aşa cum zice patronul localului”, a spus Ciprian Ogarcă.

Sorin Nedelcu

Acelaşi lucru l-a susţinut şi Sorin Nedelcu, tinerii având la ei şi dovada achitării biletelor sau avansului pentru petrecerea de Anul Nou de la RSR, la care îşi doreau doar să se simtă bine. “Am văzut alunele cu viermi în farfurie. Nu am mâncat nimic toată seara. Nu cer decât să mi se respecte drepturile, iar patronul localului să îmi restituie banii înapoi. Am depus şi plângere la Protecţia Consumatorului pentru modul cum am fost tratat”, a precizat Sorin Nedelcu.

Reprezentanţii DSVSA Dolj au oprit probele, au spus că le vor supune analizelor de specialitate şi, într-o săptămână, vor comunica rezultatele. “O să le dăm oamenilor rezultaul analizei săptămâna viitoare, însă probele trebuiau ridicate de noi. Când am ajuns la local nu am mai avut ce să luăm”, a spus Andrei Butaru, directorul DSVSA Dolj.

Reamintim că aproximativ 650 de persoane care au ales să petrecă Revelionul la Palatul RSR de la Podari şi-au ratat noaptea de Anul Nou după ce au reclamat că s-au trezit cu mâncare stricată pe masă, iar băutura s-a terminat cu mult înainte de miezul nopţii. În prima fază au cerut să discute cu administratorul, însă acesta i-a ignorat, a plecat, iar ospătarii, şi ei puţini la număr şi neputând să facă faţă numărului mare de clienţi, au dezertat şi ei, în jurul orei 1.00. În aceste condiţii, oamenii care nu au părăsit locaţia supăraţi, au intrat în bucătărie şi şi-au pregătit câte ceva de mâncare.

În cursul zilei de joi a fost aplicată şi prima sancţiune, Constantin Gheorghe, patronul  de la RSR, fiind amendat cu 30.000 lei pentru informarea incompletă a consumatorilor şi prestarea de servicii necorespunzătoare. Ancheta în acest caz continuă însă.