TIR încărcat cu frigidere, mistuit de flăcări pe DE 70

0
336

Un autotren bulgăresc, încărcat cu 189 de frigidere a luat foc, ieri după-amiază, pe DE 70 Craiova – Filiaşi, în faţa Serelor Işalniţa. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, din primele verificări s-a stabilit că şoferul TIR-ului a oprit pe marginea carosabilului, pentru a face schimbul cu însoţitorul său şi a văzut ieşind fum din spatele remorcii. Cel de-al doilea şofer a decuplat repede cabina de remorcă şi amândoi au încercat să lichideze incendiul folosind stingătoarele pe care le aveau însă, pentru că n-au reuşit, au sunat pe 112.

„La faţa locului au fost trimise două autospeciale de la Secţia de Pompieri Craiova, care au găsit remorca autotrenului în flăcări. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră, încărcătura fiind distrusă în proporţie de peste 90 la sută. Urmează să stabilim ce a provocat incendiul” , a declarat mr. Florin Cocoşilă, purtătorul de cuvânt al ISU Dolj.