Peste 700 de familii de craioveni au făcut eforturi şi şi-au plătit restanţele în vară pentru a scăpa de penalităţi. Reprezentanţii Regiei de Termoficare spun însă că nu le pot şterge deocamdată, întrucât furnizorul principal, care este Complexul Energetic (CE) Craiova, nu vrea să renunţe la aceste sume. La rândul lor, administratorii nu mai au curaj să le bată în uşă locatarilor pentru a-i convinge că trebuie să mai plătească şi aceste penalităţi.
Deşi numărul restanţierilor este mult mai mare, în decursul anului trecut, aproape 700 de familii de craioveni s-au grăbit să-şi achite absolut toate datoriile pe care le aveau către asociaţiile de proprietari, pentru a putea beneficia, în schimb, de ştergerea penalităţilor la întreţinere, conform Legii nr. 175/2010. Că aveau sau nu, aceştia au pus ban pe ban, plătindu-şi facturile la zi, dar nu au ajuns, în schimb, nici acum la vrejn rezultat. Cu toate că legea e de partea lor, sumele care le-au fost calculate de-a lungul anilor în care nu şi-au plătit facturile – adică penalităţile foarte mari pe care le-au acumulat – sunt şi acum în dreptul lor, conducerea Regiei de Termoficare Craiova refuzând să le scădă din evidenţele contabile, aşa cum spune legea. Potrivit directorului comercial al Regiei, Sorin Iordache, ar fi cel puţin două motive care ţin toată această operaţiune pe loc.
Greşeala administratorilor: au pus penalităţile la grămadă
Prima cauză pe care o invocă reprezentanţii Termoficării este că dosarele prin care locatarii solicită să le fie şterse penalităţile sunt incomplete sau incorect întocmite. “Am primit foarte multe dosare, să fie în jur de 700 de solicitări care au venit din parte a 90 de asociaţii de proprietari. Deşi legea spune clar cum trebuiau făcute aceste acte, unii administratori le-au greşit din start şi va trebui să le refacem împreună cu ei. Ori acest lucru înseamnă şi o întârziere de care trebuie să ţinem seama”, susţine directorul Iordache. Acesta a precizat că greşeala pe care au făcut mai toţi administratorii care au pregătit dosarele în acest scop a fost că nu au defalcat penalităţile pe furnizori, astfel că, în aceeaşi sumă, se regăsesc penalităţi percepute nu doar de Regia de Termoficare, ci şi de către Compania de Apă Oltenia sau de SC Salubritate SRL.
Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari se apără
Pe de altă parte, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari sunt de părere că sunt duşi cu vorbă, susţinând că argumentul cu dosarele prost făcute este inventat de către cei de la Termoficare. Potrivit acestora, unele acte au fost verificate chiar împreună cu specialiştii de la Regie. “În prima fază ne-au spus că dosarele sunt bune, iar apoi, după un timp, au spus că nu le-am întocmit corect. Nici nu ştim ce să mai credem. Am trimis adrese să ne spună cum să procedăm, să scădem sau nu penalităţile din gestiune. Dar, din nou, nu am primit nici un răspuns”, a declarat Ion Mitran, preşedintele asociaţiei de proprietari nr. 1 Cerna, de pe strada “Maria Tănase”. Alţi administratori au problema şi mai mari pentru că au apucat să scadă sumele din evidenţele contabile. În lipsa unui răspuns de la Regie ar trebui să bată din nou la uşa locatarilor pentru a-i anunţa că tot efortul lor a fost inutil şi că trebuie să-şi achite acum şi penalităţile de care se aşteptau să fie scutiţi.
De ce nu se grăbeşte Termoficarea
În schimb, al doilea motiv pe care îl flutură Regia de Termoficare Craiova este cu adevărat serios. Potrivit directorului Sorin Iordache, ştergerea penalităţilor, legiferată prin Legea nr. 175/2010, ajunge până la furnizorul principal, la Complexul Energetic Craiova care nu e dispus să rămână cu acest gol, cunosvut fiind faptul că numai penalităţile asociaţiilor de proprietari însumează peste 600 de miliarde de lei vechi, din factura de peste 1.200 de miliarde de lei. “Trebuie să vedem cum stă treaba şi cu Complexul Energetic care are o altă viziune în ceea ce priveşte aceste penalităţi. Poziţia acestui furnizor este foarte importantă pentru noi şi nu ne putem pronunţa, deocamdată, pe marginea acestor dosare pentru ştergerea penalităţilor”, a mai spus Iordache, adăugând şi că administratorii din Craiova nu ar trebui să se grăbească, problema fiind mult mai complexă.