150 de milioane de lei pentru “Casa verde” din acest an

0
369

Campania de schimbare a sistemelor clasice de încălzire cu panouri solare sau centrale pe peleţi, numită “Casa Verde”, continuă şi în 2012, urmând să înceapă în această lună. Ministrul Mediului este dispus să aloce pentru acest program 150 de milioane de lei, sumă mai are decât anul trecut când s-au alocat 100 de milioane de lei. Programul, finanţat prin Fondul pentru Mediu, prevede subvenţionarea cu până la 8.000 de lei achiziţia şi montajul unei centrale pe peleţi, panouri solare sau pompe de căldură. Potrivit ministrului Mediului, susţinerea producţiei de energie verde trebuie să ţină seama de capacitatea tuturor consumatorilor de a suporta creşterea de preţ, dar şi de problemele pe care le ridică aceste investiţii, care sunt susţinute de minister doar cu condiţia să nu afecteze mediul înconjurător. Programul “Casa Verde” continua şi în 2012, cu o sumă mai are decât anul acesta, chiar dacă, până acum, pentru 2011 nu s-a semnat nici un contract. “România este una dintre cele mai atractive ţări din UE în ceea ce priveşte investiţiile în energiile regenerabile, ca urmare a certificatelor verzi care se alocă. Susţinerea producţiei de energie verde trebuie să ţină seama de capacitatea tuturor consumatorilor de a suporta creşterea de preţ, dar şi de problemele de mediu pe care le ridică aceste investiţii”, declara ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

Campania de schimbare a sistemelor clasice de încălzire cu panouri solare sau centrale pe peleţi va demara din luna ianuarie a acestui an.


Doljenii, persoane fizice, îşi pot depune dosarul de finanţare nerambursabilă la Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Dolj. Cei interesaţi să aplice în cadrul Programului, pot consulta ghidul de finanţare, disponibil pe pagina web a Administraţiei Fondului pentru Mediu, respectiv http://www.afm.ro/program_casa_verde.php. Trebuie ştiut că, în cazul în care obiectivele finanţate nu sunt folosite conform scopului stabilit sau sunt vândute în timpul derulării proiectului şi după finalizarea lui, pe o perioadă de un an, beneficiarii riscă să returneze banii.