Un soare … păgubos!

0
157

Semne bune anul n-are. Deocamdată. Fiindcă vremea călduroasă, neobişnuită pentru pragul Bobotezei, nu vesteşte decât iminenţa unui an secetos. De care nu am avea deloc nevoie, în condiţiile în care, şi aşa, economia nu decolează. Şi, cu excepţia celor de la putere, încă sub euforia sărbătorilor de iarnă, românii ştiu că nivelul lor de trai va continua să se deterioreze. Creşterea vertiginoasă a preţurilor şi certitudinea faptului că veniturile nu vor creşte nu sunt deloc de bun augur. Nu au mai căzut precipitaţii de multă vreme, zăpada se lasă aşteptată, spre îngrijorarea prezentatoarelor drăgălaşe şi sprinţare, care oferă, pe un ton colocvial şi terapeutic, buletinele meteo pe la diferitele canale de televiziune. Ele şi-ar dori căderi de zăpadă, dar în staţiunile montane, unde se remontează lumea bună. Perspectiva meteorologică a intervalului ianuarie – martie a.c. nu menţionează altceva decât că valorile termice pot fi peste mediile multi-anuale, iar sub aspect pluviometric, acestea se pot situa sub mediile multi-anuale lunare. Chiar dacă orice prognoză meteorologică sezonieră are marja ei de eroare, nu putem să nu o luăm în seamă. Spre sfârşitul anului trecut, ministrul de resort, Valeriu Tabără, a adus guvernului din care face parte vestea bună a unui aport consistent la PIB a agriculturii. Fiindcă anul 2011 chiar a fost un an agricol, pe ansamblu, bun. Cum va fi 2012 încă nu ştim, dar semnele sunt, mai degrabă, îngrijorătoare. Despre asta se vorbeşte mai puţin. Plină de interes şi substanţă fiind informaţia „năucitoare” că Irinel Columbeanu va candida, independent, la Primăria Capitalei. Pentru o lume rurală, şi aşa săracă şi deloc băgată în seamă, cu excepţia campaniilor electorale, seceta care se prefigurează ar fi o adevărată nenorocire. În condiţiile în care orice discuţie despre utilitatea sistemelor de irigaţii existente nu îşi are rostul. Chiar recent, ANIF Dolj a procedat la disponibilizare a circa 260 de angajaţii, care aveau rostul lor, altădată, în ansamblul unor activităţi atât de complexe. Fără subvenţionarea curentului electric şi a preţului apei de irigat, ceea ce nu se poate, prin angajamentele luate, nu avem nici o idee coerentă de salvare a producătorului agricol. Nu mai detaliem. Starea vremii de la începutul lunii ianuarie e un avertisment deloc de neluat în seamă, încât, din cotloanele memoriei, scoatem experienţe similare trăie. Oricum, nici pe vremea socialismului multilateral dezvoltat, nu era meteorologia atât de optimistă, atât de coafată încât să ne meargă la suflet. Totul e cum nu se poate mai bine în această lume tot mai greu de înţeles.