Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, în campanie de prevenire şi control

0
667

Sărbătorile de iarnă se aproprie cu paşi repezi. În acelaşi ritm, creşte şi comerţul cu articole pirotehnice, iar incidenţa cazurilor frecvente de vătămări corporale, produse prin utilizarea articolelor pirotehnice, de către cei care nu au 18 ani împliniţi este, de asemenea, mărită. Inspecţia Muncii desfăşoară, începând cu 1 decembrie 2019, „Campania Naţională de verificare a respectării prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă la desfăşurarea activităţilor cu articole pirotehnice”. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj este parte din această acţiune şi, prin inspectorii săi, va fi pe teren, pentru a preîntâmpina evenimentele nedorite.

Campania are ca obiectiv identificarea şi verificarea agenţilor economici, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, privind respectarea prevederilor legale în vigoare. Conform Legii nr. 126/1995, privind regimul materialelor explozive (republicată), persoanele fizice autorizate sau persoanele juridice pot efectua operaţiuni cu articole pirotehnice (producere, comercializare, transport sau folosire), numai după ce, în prealabil, s-au autorizat, în acest sens, la ITM Dolj. Autorizaţia obţinută se vizează, anual, de către ITM Dolj şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj. „La nivelul instituţiei noastre, până la 1 decembrie 2019, au fost eliberate/vizate 31 de autorizaţii pentru efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice. Astfel, au fost autorizate 16 spaţii de comercializare a obiectelor pirotehnice, alte trei fiind în curs de autorizare, la nivelul judeţului. În aceste spaţii se pot comercializa doar articole din categoria F1 şi P1, şi doar persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani. Până pe 8 ianuarie 2020, vom fi prezenţi la verificări, scopul principal fiind prevenirea unor evenimente nefericite”, a precizat Cătălin Mohora, inspector şef al ITM Dolj.

Prezentări şi sancţiuni

Am amintit de F1 şi P1 , dar trebuie făcute cunoscute categoriile. Astfel, la F1, intră : focuri bengale, chibrituri bengale, beţişoare bengale, pocnitori de Crăciun, jerbe, granule scânteietoare, chibrituri detonante, pocnitori pentru petreceri, scântei, pocnitori cu confetti, bobiţe explozive. La P1 , sunt încadrate articole pirotehnice destinate vehiculelor, precum şi alte destinaţii tehnice (alungare animale periculoase, semnalizare CFR, etc.). Este obligatoriu ca articolele pirotehnice comercializate să aibă inscripţionate, în limba română, categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, pericolele potenţiale. Cele de categorie superioară (F2, F3, F4, T2 şi P2) pot fi puse în vânzare doar de către persoane juridice autorizate, ITM Dolj autorizând 16 societăţi comerciale în acest sens. Conform Lg. nr. 126/1995, deâinerea de către orice persoană (cu excepţia pirotehniştilor autorizaţi) a articolelor din clasele superioare (F2, F3 …) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.