EDITORIAL / Când Martin Shultz întinde nervii Angelei Merkel!

0
427

Ceea ce nu credea Angela Merkel, cancelarul german, că poate să i se întâmple iată că are de surmontat. Şi simplu nu e deloc. Dimpotrivă. Întreaga tevatură legată de recompunerea „marii coaliţii”, între conservatorii democrat-creştini şi social-creştini (CDU-CSU), pe de o parte, şi social-democraţi (SPD), pe de altă parte, cunoaşte o sincopă, anticipată. Dar minimalizată. A fost suficient ca marele şi influentul cotidian „Bild”, de regulă bine informat, să anunţe pe site-ul său, vineri, 1 decembrie a.c., că social-democraţii au dat „undă verde” unei mari coaliţii şi Martin Shultz a luat foc dezminţind anunţul şi anunţând-o telefonic pe Angela Merkel că găseşte „inacceptabile” asemenea practici. Cei doi lideri de partide, cărora li s-a alăturat şi Horst Seehofer, şeful aripii bavareze (CSU), s-au întreţinut cu preşedintele Republicii, Frank Walter Steinmeier, timp de două ore, fără a fi oferite detalii. Dacă la 24 noiembrie a.c., după opt ore de discuţii, conducerea SPD declara că partidul închide discuţiile cu CDU-CSU, o săptămână mai târziu, aceeaşi instanţă, concluziona că trebuie aşteptată o reuniune, programată la 4 decembrie a.c. şi nicio decizie nu poate fi luată înainta congresului din 7 decembrie de la Berlin. Condiţiile social-democraţilor pentru a intra la guvernare sunt multe, dar printre ele se află şi „răspunsul pozitiv la propunerea lui Emmanuel Macron privind Europa”, citându-se armonizarea fiscală şi nominalizarea unui ministru al Finanţelor pentru zona euro. Mai clar, Martin Shultz are obiecţii la propunerile preşedintelui francez. Întrebarea cheie, care îşi aşteaptă răspunsul, este următoarea: va da congresul SPD undă verde negocierilor? O parte din SPD pledează deschis pentru marea coaliţie. Astfel, Stephan Weil, ministru-preşedinte al landului Saxa Inferioară, devenit un tenor al partidului, după recenta victorie în alegerile regionale din 15 octombrie a.c., unicul scrutin câştigat de partid în acest an, cu destule naufragii electorale, s-a pronunţat clar pentru o alianţă cu conservatorii. Ipoteză exclusă de tinerii social-democraţi. La două luni de la alegerile federale, partizanii unui guvern minoritar încep să se facă auziţi, în timp ce liderii CDU-CSU sunt tot mai neliniştiţi de erodarea bazei lor electorale. Joi, influentul „consiliu economic” al CDU, care apără interesele patronatului la nivelul partidului, contând pe 10.000 de membri, a luat poziţie contra unei mari coaliţii, exprimând preferinţa pentru un guvern minoritar, constituit doar cu miniştrii CDU-CSU, opţiune de care Angela Merkel se desparte. Concluzia „Die Zeit”: pe termen lung o mare coaliţie pune în pericol stabilitatea, garantată în schimb pe termen scurt. Un sondaj INSA, publicat de „Bild”, vineri, arată că doar 22% din electori doresc o mare coaliţie, 30% preferă noi alegeri, iar 44% cred că o alianţă conservatoare cu verzii, poate da un guvern minoritar. Cu toate acestea, o mare coaliţie este văzută ca probabilă de 44% dintre repondenţi. Lucrurile sunt încurcate pentru Angela Merkel şi săptămânalul „Der Spiegel” estimează că aceasta îşi joacă supravieţuirea politică.  Aritmetic, doar fosta alianţă, existentă după 2013, permite obţinerea unei majorităţi în Bundestag. Ruptura încrederii între părţi s-a produs după ce ministrul Agriculturii (CDU), Carsten Linnemann, şi-a dat aprobarea, la Bruxelles, pentru reautorizarea erbicidului controversat Glyphosat. În acest timp, AfD, partid de extremă dreapta, aflat în congresul de la Hanovra, cu 92 de aleşi în Bundestag, se delectează cu problemele cancelarului. „Merkel este în declin şi asta se datorează nouă”. Pe tărâm politic, Germania a devenit „bolnavul Europei” şi, ceea ce nimeni nu credea, Angela Merkel şi-a pierdut, în opinia unor analişti, aura de invincibilitate. Ironia istoriei: dacă europenii se plângeau că Berlinul exercită o hegemonie cvasitotală, acum se îngrijorează să vadă Germania în propriile dificultăţi politice.