Plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Cătălin Teodorescu

0
341

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, ieri, cererea ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PDL Cătălin Teodorescu, cu 146 voturi „pentru” şi 101 „împotrivă”. Deşi, anterior, surse parlamentare indicaseră că solicitarea fusese aprobată, potrivit procesului verbal prezentat în plen de secretarul Camerei, Marcel Ciolacu, numărul deputaţilor prezenţi a fost de 292 şi doar 146 din voturile valabil exprimate au fost „pentru”. Ciolacu a precizat că, potrivit articolului 76 din Constituţie şi Rregulamentului Camerei, hotărârea de încuviinţare se adoptă cu votul majorităţii celor prezenţi, iar acest număr de voturi nu a fost întrunit. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dăduse, marţi, aviz favorabil cererii ministrului Justiţiei. După votul din plen, liderul grupului PDL din Cameră, Tinel Gheorghe, a anunţat că în cursul zilei va depune o solicitare la Biroul Permanent al acestui for legislativ, de reluare a votului în cazul ridicării imunităţii deputatului Cătălin Teodorescu. Ieri, Teodorescu a fost pus sub control judiciar de către procurorii DNA şi are interdicţie de a părăsi ţara.

Tot ieri, plenul Camerei a aprobat cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila, fiind înregistrate, conform unor surse parlamentare, 171 de voturi în favoarea solicitării Parchetului şi 111 împotrivă. Parlamentarul UDMR nu a fost prezent la şedinţă, motivând că nu este în ţară. Comisia Juridică dăduse aviz negativ pentru ridicarea imunităţii deputatului Marko Attila. Deputaţii PDL Cătălin Teodorescu şi UDMR Marko Attila sunt urmăriţi penal în dosarul fostei şefe DIICOT Alina Bica, legat de plata unor despăgubiri supraevaluate cu 60 de milioane de euro pentru un teren din Capitală.