Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” va organiza mâine, 5 decembrie, evenimentul „Moș Nicolae pentru o zi”, aflat la cea de-a II-a ediție. Scopul: colectarea și donarea de jucării și rechizite pentru preșcolarii și școlarii utilizatori ai serviciilor Bibliotecii Comunale Coșoveni.
„Prin desfășurarea evenimentului ne dorim să le facem o mică bucurie copiilor, astfel că, pe lângă jucăriile pe care le vom dona atât copiilor, cât și bibliotecii, vom lectura povestea lui Moș Nicolae, vom desena, vom colora și vom confecționa diverse obiecte specifice sărbătorilor de iarnă, din materiale reciclabile”, spun reprezentanții instituției craiovene. Toți cei care doresc să doneze sunt așteptați la sediul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” astăzi, între orele 8.15 și 18.45.
Prima ediţie a evenimentului „Moș Nicolae pentru o zi” s-a bucurat de succes, acţiunea fiind posibilă datorită implicării unui număr mare de oameni dornici să facă parte din echipa lui Moş Nicolae: studenţi voluntari și angajații Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, precum și numeroși oameni care s-au mobilizat special pentru acest moment și au ajutat atât la strângerea cadourilor, cât și la dăruirea acestora copiilor de la Școala Specială „Sf. Vasile” din Craiova.