Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Industria națională de apărare, în continuă dezvoltare a producției și capabilităților

0
311

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă susține că industria națională de apărare, în continuă dezvoltare a producției și capabilităților, are perspective solide să se integreze în cea a Uniunii Europene. În plus, în opinia sa, dezvoltarea producției la nivel local consolidează industria românească de apărare, reduce dependența strategică și oferă locuri de muncă mai bine plătite românilor.

“Un exemplu de bune practici este compania IVECO din Dâmbovița, producător al camioanelor necesare Armatei Române. Vizitarea liniei de producție și discuția avută cu managementul companiei confirmă că în România se pot produce mijloace și echipamente militare la standarde NATO. Viziunea și susținerea guvernamentală de care această investiție a beneficiat, asemenea întregului mediu de afaceri, a făcut ca într-o perioadă de doar 18 luni de la inaugurarea liniei de producție să recupereze întârzierile iar, în perspectiva anului viitor, compania să poată produce în avans comenzile asumate prin contractele încheiate și să pregătească diversificarea producției.

La nivelul Guvernului vom continua să acordăm atenția cuvenită și să menținem nivelul de încredere al investitorilor în economia românească, iar recenta decizie de a înființa Agenția pentru Investiții și Comerț Exterior este în măsură să consolideze dialogul cu mediul de afaceri. Avem ca obiectiv guvernamental și lucrăm la relansarea industriei de apărare. Prin strategia aflată în lucru la nivelul Guvernului dorim să sprijinim efortul companiilor din industria de apărare care produc în România, așa cum este IVECO, să-și extindă și diversifice producția prin transfer tehnologic, expertiză și deschiderea cooperării industriale spre noul cadru european” : Nicolae Ciucă, prim-ministru.