DCA România deschide primul call centre în afara Bucureștiului

0
374
  • În urma unui studiu, care a analizat un total de 10 orașe în baza unor criterii precum mărimea populației și segmentarea pe categorii de vârstă, numărul de studenți și nivelul educațional, rata șomajului și nivelul salariului mediu net, compania a decis că orașul Craiova este cel mai potrivit pentru o astfel de investiție.
  • Orașul s-a evidențiat cu cel mai ridicat procentaj al persoanelor din categoria de vârstă 15-49 de ani (54% din total) și prin existența a două universități publice și una privată. La diferență mică, s-au aflat Galați și Pitești, însă în final distanța mai mică față de București și numărul mai mare de studenți au înclinat balanța în favoarea Craiovei..

 DCA România, companie aflată în top 5 cei mai mari cumpărători și colectori de creanțe din țară, și-a deschis în octombrie primul call centre în afara Bucureștiului. DCA România a analizat în profunzime mai mulți indicatori pentru a stabili orașul în care să-și extindă operațiunile. Mărimea populației și segmentarea pe categorii de vârstă, mediul educațional universitar (număr de universități publice dar și private, precum și nivelul lor de performanță și competență), rata șomajului și nivelul salariului mediu net sunt criteriile care au situat Craiova pe primul loc.

Orașul s-a evidențiat cu cel mai ridicat procentaj al persoanelor din categoria de vârstă 15-49 de ani (54% din total) și prin existența a două universități publice și una privată. La diferență mică, s-au aflat Galați și Pitești, însă în final distanța mai mică față de București și numărul mai mare de studenți au înclinat balanța în favoarea Craiovei.

Pitești, Râmnicu Vâlcea, Focșani, Constanța, Galați, Sibiu, Târgu Jiu, Bacău, Drobeta Turnu Severin și Alba Iulia au fost celelalte orașe analizate.

„Extinderea operațiunilor într-un alt oraș – mai mic – unde fluctuația personalului este considerabil mai mică față de București este o acțiune firească, venită odată cu dezvoltarea companiei. Această mișcare denotă stabilitate și reprezintă o certitudine în plus a faptului că poziționarea companiei noastre în top 5 cele mai importante companii de pe piața colectării de creanțe din România este obținută prin mișcări strategice și viziune pe termen lung,” spune Andreea Moroșanu, director de operațiuni în cadrul DCA România.

 

Perfectarea abilităților de leadership, cum să fim fericiți și la job și acasă, creșterea gradului de eficiență și eficacitate, ce înseamnă o comunicare eficientă de business, cum se face un project management de succes, ce înseamnă o comunicare eficientă în spațiul public, cum să aplicăm în mod eficace regulile de protecția datelor în tot ceea ce facem, cum să planificăm și cum să prioritizăm sunt câteva dintre temele abordate în cadrul trainingurilor desfășurate de DCA România.

Din 2015, compania și-a mărit numărul de angajați de peste 5 ori. Înființată în 2013, la final de 2015, DCA România avea 25 de angajați, la sfârșit de 2016 număra 75 de angajați, iar la final de 2017 ajunsese la 130, compania estimând să crească la circa 160 anul acesta. În momentul de față, DCA România activează la nivel local, fără activități de call centre, în orașele Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov, în plus față de București. Astfel, la Craiova, au început deja să lucreze 13 colegi noi, compania plănuind să crească acest număr de câteva ori, în următorul an.