Globalizarea şi piaţa culturală

Vreme de câteva zile voi fi prezent în Italia, invitat la lansarea unei cărţi pe care am tradus-o în limba română. Cartea – semnată de scriitorul Aldo Onorati, prieten vechi, al meu şi al României, căruia i-am mai tradus, cu mai mult timp în urmă, două volume – poartă în varianta românească Fărâme de viaţă (apărută la editura craioveană AIUS) şi se înscrie sub specia Amintirilor din copilărie ale marelui nostru humuleştean, Ion Creangă. Pregătindu-mă pentru dezbaterile ce vor avea loc, în cadrul unor întâlniri cu dascăli, elevi şi studenţi din localitatea Albano Laziale, situată pe Colinele Romane din apropierea Romei, am gândit că nu pot rata prilejul unei raportări la literatura română prin confruntarea cu capodopera literaturii noastre cu scopul de a promova, aşa cum am mai făcut-o, valorile noastre culturale prea puţin cunoscute peste hotare.

Cum nu mai sunt la curent cu programele şcolare din învăţământul nostru supus şi el unor nefaste experienţe, un prieten îmi spune că Amintirile lui Creangă n-ar mai figura printre operele studiate. De altfel, mă întreb cine mai citeşte azi, dincolo de propuneri „curiculare” instituţionale, pe Creangă, ca şi pe ceilalţi mari scriitori autohtoni.

Dincolo de dezinteresul evident pentru lectură în general, mutaţiile radicale ce-au survenit aici printr-un masiv transfer de la modelul clasic, gutenbergian (cartea tipărită pe hârtie), au schimbat deja paradigma culturală veche de mai bine de şase secole. Cititul online (orribile dictu!), în varianta cărţii numite electronice, e pe punctul de a se generaliza, şcoala însăşi intră, vertiginos, în zodia virtualului, cu consecinţe prematur de decriptat, dar cu siguranţă majore..

Cum să ţii generaţiile adolescentine şi tinere de azi departe de clasici şi, în speţă, să le sustragi şansa fascinantă a confruntării cu fermecătoarele pagini ale Amintirilor marelui humuleştean? Ce-i drept, sunt tot mai puţine experienţele de viaţă ale copiilor de azi consonante cu cele ale lui Nică a lui Ştefan a Petrii de pe vremea când limba noastră literară abia se înfiripa sub incidenţa glorioşilor ei făurari – Maiorescu, Caragiale, Creangă însuşi şi, mai ales, Eminescu.

Aventurile picareşti din Amintiri le apar copiilor de azi mai străine decât cele ale atâtor Supermani, răţoi Donald şi nu mai ştiu care dintre atâţia nou-veniţi inventaţi nu neapărat întru educarea odraslelor noastre cât îndeosebi sub presiunea unei pieţe consumiste tot mai nesăţioase.

Nepoţii mei îmi oferă, cu o evidenţă bulversantă, motive ale unei îngrijorări căreia nici nu-i mai acordăm atenţie: unul, mai mare şi deja cu opţiuni ferme, e un maestru al jocurilor cu roboţii, cel mic, de nici patru ani, a depăşit deja faza lui Mickey Mouse, preferând… dinozaurii şi dragonii. În ambele cazuri însă constat un plus de seducţie spre violenţă, în cele mai năstruşnice faţete ale sale. Lucru, altminteri „explicabil”, din moment ce şi agenda de preferinţe a adulţilor e plenar conectată la industria cinematografică hollywoodiană îndatorată ireversibil cultului violenţei în cele mai sângeroase forme de manifestare.

Revin la cartea scriitorului italian: Fărâme de viaţă (în original Nel frattempo la vita) este povestea unei copilării, de prin anii 40, ai războiului şi ai tragediilor ce i-au urmat acestuia, într-o localitate din apropierea Romei, cu întâmplări diverse descrise într-un amplu registru stilistic şi ale cărei mesaj sugerează dimensiunea educativă decisivă pentru orice destin uman pe care o dezvoltă primii zece ani de viaţă.

Autorul a solicitat, spre surpriza mea şi a editorului, câteva sute de exemplare pe care le vom prezenţa şi lansa în aceste zile în Italia. Or, tocmai în această întâmplare identific un grav paradox  cine ar putea fi cititorii, în română, ai cărţii care, în limba originală, a cunoscut deja şase ediţii? Răspunsul l-am aflat: numai în Albano Laziale, localitatea nativă şi domiciliară a autorului cărţii, trăiesc, înregistraţi, cca 1000 de români, adulţi şi tineri, părinţi şi copii. Şi tocmai de aceea mă întrebam în ce fel vom mai putea să-i aducem pe aceştia spre lectura capodoperei lui Creangă din moment ce nici măcar conaţionalii lor din ţară nu mai sunt o garanţie în acest, sens? Greu de răspuns. Fiindcă, iată, în contextul globalizării, nu doar mărfurile marilor companii multinaţionale aglomerează şi sugrumă piaţa economică, dar nici produsele noastre culturale şi artistice nu prea au căutare  Şi, astfel, păţaniile copilului humuleştean de-acum un veac şi jumătate nu vor putea concura cu aventurile, de o violenţă extremă, ale noilor „eroi virtuali”.