Al nouălea hop la rând sărit de alb-albaştri

1
434

Al nouălea hop la rând sărit de alb-albaştri

Bălgrădean – N-a fost solicitat prea mult. La penalty n-a ghicit colţul şi nu pare un specialist al acestor faze. Din cele 5 goluri primite în poarta Craiovei, 4 au fost din lovituri de pedeapsă. Bălgrădean a oferit ceva emoţii pe final, când a scăpat mingea la o centrare uşoară, dar Vătăjelu a degajat imediat.

Achim – A avut probleme cu Martinus, care a centrat de câteva ori de lângă el. Urcările sale sunt ineficiente, iar centrările sunt rare şi modeste. N-a dovedit o creştere în joc, în condiţiile în care n-a avut nici concurenţă, Dănănae neprinzândlocul de ceva timp.

Frăsinescu – Unul dintre cei mai constanţi jucători din ultima perioadă. S-a achitat de sarcini, îi convine stilul de joc al noilor antrenori, chiar dacă aceştia nu l-au preferat la începutul mandatului.

Acka – Un fundaş agresiv, determinat, care creşte de la meci la meci. Dacă prima sa apariţie a fost una dezastruoasă, în meciul cu Viitorul, din faulturile sale Craiova încasând două goluri, în ultima vreme erorile au fost tot mai rare. A mai gafat şi la Caransebeş şi la Braşov, dar echipa a câştigat. E important să fie tot mai sigur, dar şi apt de joc, mai ales că Avrămia pare departe de pretenţiile Ligii I, demonstrând acest lucru în special în cele 75 de minute jucate cu Viitorul.

Vătăjelu – Unul dintre jucătorii care ş i-a crescut evident nivelul evoluţiilor de la meci la meci. La Braşov a marcat, cu Botoşaniul a centrat la primul gol. Are şanse să fie convoc at la naţională pentru meciurile cu Danemarca şi Irlanda de Nord, în special după accidentarea recentă a lui Raţ.

Madson – Nu s-a mai văzut în joc prea mult, iar în ultimele două meciuri de campionat a fost înlocuit pe final, chiar dacă a fost odihnit în Cupă. O dată cu revenirea lui Mateiu postul îi este în pericol.

Brandan – A devenit indiscutabil liderul echipei, iar Cârţu l-a declarat la final „antrenorul din teren”. Are şi banderola asigurată, în condiţiile în care Pleşan nu mai prinde nici lotul, iar Curelea nu mai intră în primul „unsprezece”. A avut o execuţie magistrală prin care a adus victoria. Din păcate, tot dintr-un cartonaş primit pe nedrept pe final, va lipsi în meciul de la Iaşi.

Băluţă – Nu mai intra nici în lotul de 18, îşi pierduse încrederea în sine, dar şi pe cea a staff-ului tehnic. A primit o şansă în Cupă, iar golurile cu Viitorul şi Botoşani, dar şi accidentarea lui Bancu l-au readus în primul „unsprezece”. Trebuie  să capete constanţă atât de la meci la meci, dar şi pe parcursul celor 90 de minute. Încă pierde mingi uşoare şi trebuie să speculeze mai bine incursiunile din bandă. N-a fost o execuţie uşoară la gol, alunecând ideal la centrarea lui Vătăjelu, dar a şi fost puţin ajutat de nesiguranţa portarului advers.

Târnăcop – Prestaţie modestă cu Botoşaniul, încununată de penalty-ul stupid pe care l-a comis.

Nuno Rocha – N-a mai fost implicat în fazele decisive, dar a făcut un meci bun, mai ales tactic. A făcut presing permanent, a creat culoare, însă nu a apărut la finalizare.

Bawab – Jucătorul care scoate uşor adversari din joc, dar în acelaşi timp şi pierde cele mai multe mingi. A provocat eliminarea stoperului botoşenean şi a obţinut lovitura liberă din care Brandan a marcat, preluând între doi fundaşi adverşi.

Mateiu – După jocul bun cu Viitorul, n-a intrat prea bine cu Botoşaniul, părând cam dezorientat. A luat un galben şi apoi n-a mai reuşit să taie acţiunile adverse.

Curelea – N-a avut realizări de semnalat de când a intrat, fiind introdus să facă presing pe final, când Botoşaniul încerca iar egalarea.

Ferfelea – A ţinut bine de minge în câteva faze pe final, pentru aceasta fiind aruncat în teren.

1 COMENTARIU

Comments are closed.