Germania: SPD şi CDU, tot mai aproape

0
395

Negocierile între creştin-democraţi (CDU), aliatul lor bavarez (CSU) şi social-democraţi (SPD) au şi momente ciudate. Angela Merkel, de pildă, a descoperit statuia imensă a lui Willy Brandt, aflată în mijlocul holului sediului berlinez al SPD. Pentru ziarişti nu e tocmai obişnuit să asiste la o conferinţă de presă comună a două persoane adversare până mai ieri. De fapt, mai toată lumea pare convinsă de surmontarea asperităţilor care stăteau în calea „marii coaliţii”. Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, dar şi al grupului social-democrat, şi Marcus Soder, ministru de finanţe în Bavaria, într-o apariţie comună, au încercat să arate bine, apropiaţi, fără a fi prieteni, dar nu au putut ascunde unele diferenţe de abordare. În cele mai fierbinţi chestiuni, totul a fost lămurit. Mai mult, Angela Merkel a mărturisit că şi între CDU şi CSU au mai existat dezacorduri. Martin Schulz şi Marcus Soder au afirmat că există „o bază bună” şi că doresc „să formeze un guvern capabil”. O chestiune subsidiară: va fi susţinut Martin Schulz, candidatul socialist european la preşedenţia Comisiei Europene, anul viitor, de Angela Merkel? Apropiată de Partidul Popular European (PPE), chiar ataşată, Angela Merkel va susţine candidatul desemnat de conservatorii europeni. O chestiune care arată limitele „marii coaliţii”. Despre Martin Schulz ştim că va candida la preşedenţia Comisiei Europene spre a deveni succesorul lui Jose Manuel Barroso, anunţându-şi deja marile linii ale programului său. În situaţia în care va obţine şi susţinerea Angelei Merkel „patroana Europei”, va fi „o mare premieră”, cum declară însuşi Martin Schulz, care mai spune că această problemă nu s-a aflat în cadrul contractului de „mare coaliţie” între SPD şi CDU.