Ştiinţa şi-a surclasat rivala şi în tribune şi pe teren

1
1247

Primul Derby de Craiova la nivelul primei ligi n-a avut istoric, nici în tribune, nici pe teren, fiind adjudecat net de Universitatea Craiova. Fanii din Peluza Nord au fost la înălţime şi mult mai mulţi decât cele 460 de bilete care le-au fost alocate. Foarte mulţi suporteri care au intrat pe la tribuna a doua s-au mutat subit, încă de la începutul partidei, lângă galeria Ştiinţei, care a creat o atmosferă unică, transformând practic Complexul Sportiv Craiova în “Ion Oblemenco”. Peluza Nord a făcut legea pe stadion, aşa cum şi alb-albaştrii s-au impus pe teren, chiar dacă tabela a fost “deranjată” abia după pauză. Prima repriză a fost fadă pe dreptunghi, cu oamenii lui Mutu masaţi în propria jumătate, iar Ştiinţa incapabilă să-i desfacă pentru a-şi crea ocazii. Din startul părţii secunde a început să se facă diferenţa şi pe gazon, în concordanţă cu cea de pe hârtie. Nistor, enervant în prima parte, a marcat în debutul reprizei a doua şi a oferit assist-ul pentru reuşita lui Baiaram, de pe final, care a declanşat fiesta în Peluza Nord. Atacantul Compagno a avut o reacţie de frustrare la adresa lui Pigliacelli, fiind eliminat şi înlensnind misiunea Universităţii.

Galeria Ştiinţei a avut şi o serie de mesaje pentru rivali: „Virusul SARS-PUZ 9,7 a facut prăpăd la sate”, „La Ocho, “ultraşii” în papuci au facut la c.r clăbuci”, „18.06.2019 – vă sună cunoscut? Întâi v-am alergat şi după v-am bătut”, „Dacă marca e la noi, atunci clona sunteţi voi”, „Laşilor, ziua judecăţii a venit, dar v-aţi închis peluza şi aţi fugit”, „Sclavii mititelului – ruşinea oraşului”.

Decaraţiile antrenorilor la finalul partidei:

Reghecampf: “Adi Mutu a gândit foarte bine, era foarte greu pentru ei dacă ar fi jucat deschis contra noastră, având în vedere ce viteză au jucătorii noştri. Am fost puţin dezamăgit de atitudinea lui Nistor, am avut o discuţie cu el în cabină şi i-am spus ce vreau de la el. A greşit multe pase în prima repriză, mă gândeam să-l schimb. El trebuie să lege jocul nostru. În repriza secundă s-a văzut o schimbare, el trebuie să joace simplu. Avem un lot echilibrat acum, jucătorii tineri fac diferenţa”.

Mutu: “O primă repriză bună, în care ne-am apărat bine şi am încercat şi să construim. După cartonaşul roşu practic s-a rupt jocul. Practic ne-am bătut singuri. Au fost greşeli neforţate. Nu ţin de niciun scaun, rămâne la latitudinea conducerii ce va face. Eu încerc să-mi fac treaba ca un profesionist zi de zi. Nu îmi dau demisia că nu am de ce. Cred că lucrurile se pot îndrepta”.

Fcu – Universitatea Craiova 0-2 Au marcat: Dan Nistor ’47, Ştefan Baiaram ’85.

Fcu: D. Popa – Negru, Kovacic, Diallo, Huyghebaert (Buşu ’88) – Paramatti (Ondaan ’75), D. Albu (Raicea ’88), Asamoah, Bauza (Bălan ’75) – Sidibe (Van Durmen ’68), Compagno. Antrenor: Adrian Mutu

Universitatea Craiova: Pigliacelli 10 – Vlădoiu 10 (Căpăţînă ’23) 10, Găman 10, Screciu 10, Bancu 10 – Nistor 10, Al. Creţu 10 (Fedele ’68) 10, L. Houri 10 – Gustavo 10 (Cîmpanu ’46) 10, Koljic 10 (Baiaram ’69) 10, A. Ivan 10 (Markovic ’87) 10. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

Cartonaş roşu: Compagno ‘72

Arbitru: Adrian Cojocaru.

1 COMENTARIU

Comments are closed.