Non c’e due senza tre?

0
566
După două succese consecutive în Liga I, Universitatea Craiova joacă astăzi cu Poli Iaşi şi, în caz de succes, poate deveni lider, cel puţin pentru 48 de ore
Victor Piţurcă a prefaţat disputa cu formaţia moldoveană, despre care a spus că este una periculoasă, deoarece a avut evoluţii foarte bune, chiar şi când rezultatele nu au fost pe măsură. Piţurcă spune că va face schimbări în primul 11, deoarece unii dintre jucători sunt obosiţi, şi speră ca elevii săi să fie concentraţi la ora jocului, deşi la ultimele antrenamente nu i-a simţit aşa de conectaţi la importanţa disputei. Tehnicianul spune că-l interesează cele 3 puncte, nu şi că Universitatea ar putea deveni lider, cel puţin temporar, în cazul unui succes cu Poli Iaşi. „Va fi un meci complicat, fiindcă am urmărit meciurile Iaşului şi este o echipă care joacă fotbal, o echipă periculoasă. Iaşul nu traversează o perioadă bună din punct de vedere al rezultatelor, dar ca joc nu au suferit, ei au avut evoluţii foarte bune. La noi sunt frâiele, suntem echipa considerată mai valoroasă, jucăm acasă şi ar trebui să câştigăm, dar trebuie să demonstrăm pe teren. Cicâldău este suspendat, Cosic este accidentat, Măţel este aproape refăcut, Qaka a revenit şi el. Refacerea este destul de dificilă când meciurile vin repede, dar şi prin prisma gazonului, iar din această cauză voi mai face schimbări în echipă, fiindcă vreau jucători proaspeţi. Mă aştept la un meci greu, dar am speranţa că-l vom câştiga. În acest moment sunt importante punctele şi intrarea în play-off, nu neapărat locul pe care-l ocupăm. Nu e interesant acum locul 1, ci după ultimul meci din campionat, chiar dacă pentru moral contează şi să fii lider, cine nu se simte bine pe primul loc? Ne gândim la victorie, nu că putem urca pe primul loc. Nu am realizat nimic până acum, am câştigat două meciuri în campionat. Şi nici dacă vom bate mâine nu va fi mare lucru, fiindcă va urma un alt meci. Pe băieţi i-am simţit cam relaxaţi la ultimul antrenament şi voi avea nişte discuţii cu ei, fiindcă dacă nu eşti concentrat cum trebuie pentru un meci nu vei câştiga, indiferent ce echipă mare eşti” a spus Piţurcă.
Piţi: „La Craiova va fi greu de prins un loc şi în lotul lărgit”
Victor Piţurcă îşi menţine părerea despre regula under 21, spunând că dacă aceasta nu ar exista, puştii pe care i-a folosit în meciurile Universităţii, cu excepţia lui Mihăilă, nu ar avea ocazia să joace titulari. Piţurcă îi avertizează şi jucătorii mai experimentaţi, precum Bărbuţ, Roman sau Ioniţă, care încă nu l-au convins şi au prins puţine minute în ultima perioadă, că le va fi greu să mai joace, mai ales că în iarnă Universitatea se va întări şi cu alţi  fotbalişti de valoare. „Dacă nu ar fi regula under 21, cu siguranţă că aceşti copii nu s-ar regăsi în primul 11. Aici îl putem exclude pe Mihăilă, care a dovedit că poate fi titular. E greu pentru copii să joace în primul 11, deşi au reacţionat uneori şi pozitiv. L-am văzut şi pe Niţu la acest joc destul de obosit, nu e uşor să facă saltul la echipa mare. Bărbuţ, Roman şi Ioniţă trebuie să-şi aştepte rândul şi să mă convingă că pot fi titulari. V-am spus de la început că la Craiova va fi greu să prinzi un loc şi în lotul care se antrenează. Şi va fi din ce în ce mai greu, fiindcă vor mai veni 2, 3 sau 4 jucători de valoare, asta se întâmplă la fotbal” a declarat Victor Piţurcă.
Victor Piţurcă este de părere că s-a exagerat în cazul de rasism al lui Bancu, ţinând cont că nu există nicio dovadă că jucătorul ar fi făcut acele remarci la adresa lui de Nooijer. Antrenorul Craiovei spune că totul s-a inflamat din cauza frustrării celor de la Viitorul, care au pierdut meciul după ce au condus cu 1-0 în Bănie. „Nu cred că se pune problema ca Bancu să nu fie chemat la echipa naţională din cauza acestui scandal. Probabil cei de la Viitorul erau supăraţi că au pierdut şi s-au agăţat de acest lucru. Mie Bancu mi-a spus că nu a rostit acele lucruri, a zis că a înjurat, dar nu că ar fi spus aşa ceva. Numai antrenorul de la Viitorul l-a auzit, altcineva nu, nimeni, nici arbitri, fiindcă se trecea în raport cu siguranţă. E un subiect închis, a luat amploare artificială, s-a făcut prea mare tam-tam” a spus Piţurcă despre acest subiect.
Piţurcă îşi doreşte să aibă mai multe opţiuni pe banca de rezerve, în acest sens clubul din Bănie făcând o solicitare către FRF pentru a se schimba ROAF, iar echipele să poate trece 20 de jucători pe foaia de joc. Piţi spune că echipele care nu sunt de acord cu această schimbare se gândesc numai la costuri. „Ne dorim să se aprobe să putem trece 20 de jucători pe foaie, eu voiam chiar 22, fiindcă nu se ştie ce intervine în timpul unui meci, mai este şi acea regulă cu under 21. Echipele care nu vor această regulă se gândesc la costurile de cazare, masă, transport, părerea mea că în cazul acestor cluburi este opţiunea patronilor, fiindcă orice antrenor îşi doreşte să aibă mai mulţi jucători la dispoziţie pe bancă” a declarat Piţurcă.
Antrenorul speră ca o dată cu introducerea VAR-ului în Liga I să se discute mai mult de fotbal şi mai puţin de arbitraj, fiindcă vor fi mult mai puţine greşeli de analizat. „E bine că se va introduce VAR-ul, vom scăpa de greşeli în proporţie de 99 la sută şi eu vreau să scăpăm şi de emisiunile în care analizează greşelile şi vom discuta de fotbal. Dar cu siguranţă se va analiza şi cu VAR-ul. Bine, marii arbitri, în frunte cu Crăciunescu şi Porumboiu, trebuie să iasă şi să spună ceva la fiecare etapă, fiindcă sunt oameni valoroşi, fac parte din peisajul fotbalistic şi trebuie să li se ceară părerea” a adăugat Piţurcă.
Despre previziunile „oracolului din Bălceşti”, Piţi a precizat: „Nu e rău ce zice Dumitru Dragomir, că vom termina pe locul 2, după CFR. Este normal să zică astfel, fiindcă CFR a câştigat contra unor echipe de mare valoare, dar cred că va fi greu pentru jucătorii de la Cluj să păstreze nivelul încă un campionat. Sigur, sunt profesionişti şi au un antrenor profesionist, dar e greu să menţii nivelul de concentrare. Noi venim din spate, acesta poate fi atuul nostru”.
Gazon ca pe „Velodrome”, de 300.000 de euro
Victor Piţurcă spune că este o mare realizare schimbarea gazonului de pe „Ion Oblemenco”, deşi era sceptic înainte de răspunsul constructorului. Piţurcă a dezvăluit că preţul gazonului hibrid care se va instala va fi undeva în jurul a 300.000 de euro, iar firma care-l va livra se va ocupa luna aceasta şi de schimbarea suprafaţei de joc de pe „Velodrome”, arena lui Olympique Marseille. „Înainte am spus că sunt maxim 5 la sută şanse să se schimbe gazonul, acum avem 99 la sută şanse să-l înlocuim, fiindcă toate părţile au căzut de acord. Mi-am dat seama că sunt oameni foarte serioşi cei care au construit acest stadion, mai ales că l-au făcut cu minimum de bani, fiindcă un stadion precum acesta poate costa şi 300-400 de milioane de euro. Încă de sâmbătă s-ar putea începe decopertarea gazonului actual. Le spuneam celor din conducere că faptul că se schimbă gazonul este mai important decât următorul meci. Este o mare reuşită. Pentru un gazon hibrid am discutat, preţul este unul bun spre foarte bun, iar firma respectivă vrea să pătrundă în ţara noastră, să mai pună şi alte gazoane” a declarat antrenorul.
Ieşenii, optimişti că pot câştiga toate punctele
Ieşenii au zburat ieri cu avionul până la Bucureşti, iar aseară au ajuns în Bănie cu autocarul. Antrenorul Mihai Teja a prefaţat astfel jocul de azi: „Întâlnim un adversar bun, care traversează o formă bună, în ultimele două meciuri Craiova a câștigat cu două echipe importante. E o echipă cu jucători de calitate, dar nu întotdeauna calitatea jucătorilor face diferența, ci grupul, echipa este foarte importantă. Noi mergem încrezători la Craiova, să câștigăm cele trei puncte. Așa cum facem la fiecare meci. Încercăm să avem mentalitatea de a aborda fiecare meci la victorie. Îi respectăm pe adversari, au un antrenor foarte bun, care a demonstrat multe în fotbalul românesc, dar noi încercăm să dăm tot ce avem mai bun pentru a câștiga punct sau puncte”, a declarat antrenorul Mihai Teja.
Optimist este și atacantul Adrian Bălan, golgeterul echipei din Copou: „Ne așteaptă un meci greu la Craiova, dar astfel de meciuri ne avantajează pe noi, pentru că presiunea este la echipa gazdă. Prefer astfel de meciuri, cu echipe frumoase, cu suporteri mulți în tribune, în aceste partide ne putem evidenția, putem demonstra că avem valoare. Suntem conștienți că ne așteaptă un meci greu, dar noi am avut evoluții foarte bune cu echipele puternice ale campionatului. Eu, personal, am amintiri neplăcute în duelurile cu Craiova, mai mereu ne-au bătut la Voluntari. Dar am câștigat când trebuia, în Cupă, în sezonul când am câștigat trofeul”.