Dăncilă: Prin refuzul numirii unui ministru interimar la Educaţie, Iohannis periclitează o generaţie de tineri medici

0
520

Premierul Viorica Dăncilă spune că prin refuzul de a aplica decizia CCR şi a numi un ministru interimar la Educaţie, preşedintele Klaus Iohannis “periclitează o generaţie întreagă de tineri medici, care nu vor putea susţine la timp examenul de rezidenţiat”.

“A mai trecut o zi de încălcare a Constituţiei de către preşedintele României. Prin refuzul de a aplica decizia CCR şi a numi un ministru interimar la Educaţie, Klaus Iohannis periclitează o generaţie întreagă de tineri medici care nu vor putea susţine la timp examenul de rezidenţiat fără un ordin de ministru. Preşedintele Iohannis ignoră nevoia pe care o are România de medici şi servicii medicale de calitate şi blochează cu bună ştiinţă accesul a mii de tineri absolvenţi la sistemul medical”, a scris Dăncilă, vineri, pe Facebook.