Teodorovici: „România plăteşte un miliard de euro corecţii financiare, preţul prostiei”

0
862

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, joi, la Alba Iulia, că România plăteşte un miliard de euro corecţii financiare, iar această sumă „este preţul prostiei” deoarece România „şi-a permis să pună în funcţii-cheie persoane neavenite, în special în zona de achiziţii publice”.

Eugen Teodorovici a spus, într-o conferinţă de presă, că multe dintre corecţiile aplicate pe proiectele europene au fost excesiv date fie de auditor, fie de structuri ale statului, potrivit Mediafax. Întrebat cum comentează faptul că România se află pe primele locuri la nereguli privind finanţările europene, Teodorovici a explicat că acest lucru s-a întâmplat deoarece ţara noastră a declarat „absolut orice neregulă, chiar şi una administrativă”. El a adăugat că dacă se analizează acest „clasament al neregulilor” şi se va analiza din cât s-a raportat, cât s-a confirmat, se va vedea că România „stă foarte bine”.

„Din păcate, noi raportam în trecut tot felul de nereguli şi de ordin administrativ. Mai mult, la noi a fost o purtare mult prea excesivă în ceea ce înseamnă partea de corecţii financiare. România plăteşte un miliard de euro corecţii financiare, e o sumă foarte mare şi acesta este preţul prostiei, cum o spun eu foarte des, pentru că România şi-a permis să pună în funcţii-cheie persoane neavenite, în special în zona de achiziţii publice. Agenţia de Achiziţii Publice este una dintre structurile care a creat statului român foarte multe deservicii. Un miliard de euro înseamnă mult. Acest lucru s-a schimbat şi sperăm ca pe viitor acest lucru să nu se mai întâmple în felul acesta”, a spus ministrul Fondurilor Europene.

Eugen Teodorovici a adăugat că pentru analiza corecţiilor financiare a fost înfiinţată o direcţie care are ca principal rol reanalizarea tuturor corecţiile financiare date de partea română.